Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea a căzut! Trăiască Opoziţia!

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 5 octombrie 2007 ·

Dacă Guvernul cădea, moţiunea PSD putea să rămână în istorie ca primul exerciţiu constituţional prin care se pune capăt unei guvernări şubrede şi inconsistente. Dar Guvernul n-a căzut, iar „moţiunea Geoană” nu va rămâne în istorie decât dacă va provoca căderea iniţiatorului său. Pentru că aspectul general al chestiunii tocmai acesta este: cum a putut să cadă o moţiune care trebuia-avea toate atuurile să treacă? Celebru prin „minoritatea” sa, Guvernul Tăriceanu II a trecut un hop peste care nici dacă se făcea frate cu dracul, n-ar fi avut cum să-l treacă.

Iată, însă, că după o lună de ameninţări şi după o zi întreagă de discuţii fără rost, Guvernul o scoate la capăt, ba putându-se lăuda că, în ciuda celor 18% procente de susţinere parlamentară, a primit cadou cu 11 voturi mai mult decât avea nevoie. Un calcul simplu ne arăta că Tăriceanu a primit voturi de încredere de la mai toată lumea, dar în special de la iniţiatorii moţiunii PSD-ul. N-aş băga mâna în foc că printre aceastea nu se află şi niscai voturi ale membrilor partidului fost frate, acum duşman de moarte - PD.

Şi, uite-aşa s-a majorat Guvernul minoritar, cu concursul de largă respiraţie, vorba lui Geoană, al unui Parlament simţitor şi nedoritor să încerce emoţiile anticipării unor mandate care mai pot fi ronţăite, liniştit, încă un an şi un trimestru. Dar cel mai interesat lucru rămâne acesta: de ce n-a funcţionat protocolul secret PSD-PD? De ce l-a negat dl Boc, înainte de vot, întărâtându-i pe aliaţii de conjunctură? Cum bine zicea dl Văcăroiu-om care, în general, ştia ce spune -acordul era încheiat şi se şi întrezărea frăţia PSD-PD, e drept, fără dl Geoană premier. Şi uite că n-a ieşit! Să nu fi avut pesediştii drag de un Blaga premier? Să le fi fost teamă că le pune Băsescu sula-n coaste pe cine ştie ce temă? Cin’ să ştie. Limpede, însă, că social-democraţii l-au preferat pe dracul-Tăricean

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 41 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 2 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°