Capacele sunt furate şi vândute la fier vechi, iar gurile de canalizare descoperite devin adevărate capcane pentru pietoni.
Un accident care se putea solda cu o tragedie a avut loc, miercuri seară, în Medgidia. O fetiţă de 12 ani din Medgidia, a căzut într-un cămin de canalizare al cărui capac fusese furat.
Copilul a fost dus la Spitalul Municipal Medgidia, iar mai apoi transferat la Spitalul Judeţean Constanţa. În urma investigaţiilor amănunţite efectuate la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa a reieşit că fetiţa de 12 ani este bine şi nu necesită îngrijiri medicale de specialitate.
În cursul nopţii trecute, copilul a şi fost externat şi trimis acasă.
Reprezentanţii RAJA SA spun că furtul capacelor de la nivelul căminelor de apă/canalizare este o problemă din ce în ce mai gravă cu care se confruntă societatea.
"De la începutul anului şi până acum, numai de pe raza municipiului Medgidia au fost sustrase un număr de peste 300 de capace. SC RAJA SA a făcut sute de sesizări către poliţiile locale, comunitare şi naţională, dar nici una din aceste sesizări nu a primit răspuns până acum, iar prejudiciile nu au fost recuperate. Mai mult, societatea noastră a încheiat o serie de protocoale cu reprezentanţii poliţiei, prin care aceştia sunt sprijiniţi logistic, tocmai pentru a putea stopa acest fenomen prin acţiuni de patrulare şi intervenţie rapidă", se arată într-un comunicat de presă al companiei. Totuşi, reprezentanţii RAJA spun că sustragerea componentelor metalice de la nivelul sistemului de alimentare cu apă şi canalizare continuă, aceste acţiuni putând provoca accidente grave, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
"În ciuda semnalelor de alarmă trase periodic şi a campaniilor de informare derulate de societatea noastră, centrele de colectare de fier vechi, deşi ilegal, continuă să primească aceste componente metalice, cauzând un