Grupul minorităţilor naţionale din Parlament, altele decât cea maghiară, va lipsi din sala de plen la momentul votului moţiunii de cenzură de pe 27 octombrie, au decis reprezentanţii acestora, în urma unei întâlniri avute, luni, la Palatul Parlamentului, cu grupul parlamentar al PSD+PC, a anunţat liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian. El a adăugat că, prin gestul lor, minorităţile îşi vor exprima miercuri, la votul moţiunii de cenzură, "o anumită rezervă legată de anumite chestiuni pe care nu le-au rezolvat încă la nivelul coaliţiei".
Varujan Pambucccian a precizat că aceste nemulţumiri au legătură cu chestiuni care ţin de guvernare actuală - în primul rând sistemul de taxare, apoi chestiunea cheltuielilor guvernamentale care continuă în zona operaţională a lor să fie mari. Potrivit lui Pambuccian, şansele de reuşită ale moţiunii de cenzură sunt minimale, iar grupul minorităţilor a luat decizia de a susţine moţiunea pentru că nu a existat la nivelul opoziţiei ceva clar pentru perioada de după trecerea moţiunii.
Întrebat despre afirmaţia liderului PSD Victor Ponta despre o întâlnire PSD+PC- PNL şi minorităţi după moţiunea de cenzură, în cazul în care aceasta va trece, Pambuccian a precizat că succesul sau insuccesul moţiunii nu depinde doar de minorităţi şi a adăugat că grupul pe care îl conduce a avansat în cadrul discuţiilor pentru funcţia de premier numele primarului sibian Klaus Johannis. "Am avut o asemenea înţelegere făcută şi, sigur, putem să vedem ce au dânşii de propus într-o asemenea eventualitate. Este o chestiune pe care am discutat-o, s-a evocat din nou persoana domnului Klaus Johannis la care noi nu am renunţat niciodată. Enunţul cred că a venit din partea noastră", a afirmat Pambuccian. El a adăugat că această opţiune au avut-o şi au făcut-o publică şi liberalii şi reprezintă una din variantele posibile.
Potrivit Agerpre