Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un miliard de euro din TVA de 21%

Publicat in Jurnalul, miercuri 10 februarie 2010 ·

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) ar putea creşte în acest an cu unul sau chiar două procente, consideră reprezentanţii PricewaterhouseCoopers (PwC). Statul va aduna aproape jumătate de miliard de euro pentru fiecare punct procentual cu care va creşte TVA, arată calculele.

Dar cum economia nu este matematică, analiştii se aşteaptă la o scădere a consumului şi implicit la încasări mai mici la vistieria statului.

Reprezentantul PwC consideră că măsura ar fi bună pentru că are "efecte uriaşe" asupra creşterii veniturilor bugetare. "Aţi fi surprinşi să vedeţi ce-ar putea însemna o creştere a TVA cu 1% pentru buget. Efectul direct al creşterii TVA cu 1% este uriaş: veniturile bugetare vor creşte chiar din luna următoare aplicării, iar pentru mediul de business efectele negative vor fi vizibile doar pe termen scurt", a declarat Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC în România.

Calculele nu sunt greu de făcut. Ministerul de Finanţe a estimat că va aduna în acest an la buget peste 35,5 miliarde de lei, circa 8,45 miliarde de euro din încasările din TVA, conform bugetului de stat pentru 2010. Cum TVA este acum 19%, înseamnă că majorarea cu un procent aduce la buget circa 444,7 milioane de euro. O majorare a TVA cu două puncte procentuale va aduce la vistieria statului puţin sub 1 miliard de euro. Este într-adevăr o sumă uriaşă dacă avem în vedere că tranşele a treia şi a patra de la FMI au cumulat 2,3 miliarde de euro. Ruiter a mai arătat că, pe termen lung, efectele vor fi doar pozitive, întrucât populaţia se va obişnui cu noua taxă. El a mai precizat că cele mai multe ţări din zona Europei Centrale şi de Est au un nivel al Taxei pe Valoarea Adăugată în jur la 20%.

EFECTE NEGATIVE

România este o ţară în care puterea de cumpărare a cetăţenilor este mult diminuată şi din acest pu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 38 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 47 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 34 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 50 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 50 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 38 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°