Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: 11 tinere cu deficienţe mintale uşoare au primit cadouri din partea mediatorilor sătmăreni

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2010 ·

11 tinere cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani cu deficienţă mintală uşoară de la casa de tip familial “Teodora” din Noroieni au primit ieri cadouri din partea mediatorilor sătmăreni, conducerea Casei Judeţene de Pensii şi medicul Mircea Muncean.

Tinerele au primit în dar de Crăciun un pom de iarnă împodobit cu globuri, beteală şi îngeraşi confecţionaţi manual, lumânări, dulciuri, cosmetice şi portocale. Totodată medicul Mircea Muncean le-a invitat pe fete la un consult gionecologic specializat oferit de clinica pe care o conduce. „Ştiam de situaţia acestor tinere. Ele provin din familii dezorganizate şi nu prea au cine să le poarte de grijă. Mă bucur că au răspuns iniţiativei mele şi medicul Mircea Muncean şi Eugenia Sabău. Bucuria acestor tinere a fost imensă iar noi ne-am bucurat de fericirea lor” , a declarat Giorgiana Păduraru, purtător de cuvânt al Asociaţiei Mediatorilor sătmăreni.

Cele 11 tinere, alături de Mihaela Şuteu directorul casei, şi-au răsplătit vizitatorii cu colinde şi gogoşi pufoase gătite chiar de ele şi le-au înmânat câte un răvaş de mulţumire.

Casa "Teodora" face parte din Complexul de Case de Tip Familial “Alexandra – Teodora” din localităţile Amaţi – Noroieni şi are în îngrijire 11 tinere care suferă de deficienţă mintală uşoară. Complexul este conceput ca o unitate de tip rezidenţial fără personalitate juridică şi are rolul de a asigura protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat temporar sau definitiv de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii a măsurii de plasament. Complexul funcţionează în subordinea serviciului protecţie de tip rezidenţial din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°