Acţionarul echipei din Ştefan cel Mare va rămâne în continuare alături de gruparea \"roş-albilor\", după ce, la derută, anunţase că se retrage. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Nicio surpriză în organigrama clubului FC Dinamo. Deşi a anunţat cu surle şi trâmbiţe că nu va mai continua să finanţeze clubul din Ştefan cel Mare, Cristi Borcea "s-a răzgândit". "Sută la sută plec de la Dinamo. Vreau banii în decurs de trei ani, nu pe toţi o dată, ca alţii", a declarat omul de fotbal într-un interviu acordat EVZ, la începutul acestei săptămâni.
Aflat la Miami, dinamovistul şi-a anunţat sosirea în ţară pentru ziua de azi, dar, totul s-a dovedit a fi o stratagemă, cu scopul de a-i păcăli pe procurorii DNA, despre care se spune că ar vrea să-l întâlnească pe Borcea cât mai curând posibil.
Conducătorul "roş-albilor" a ajuns joi în România, iar ieri a participat la o întâlnire cu preşedintele Nicolae Badea şi cu Cornel Dinu, administrator-delegat. Teatral, Borcea a pozat iarăşi în salvatorul clubului, dovedind însă că nu are cuvânt.
"Am convingerea că va rămâne mai departe acţionar"
Cel care a anunţat deznodământul scurtei telenovele a fost Badea. "Am convenit că domnul Cristi Borcea nu se va retrage din calitatea de acţionar. El este preşedinte executiv, iar domnul Dragoş Săvulescu este preşedinte delegat. Lucrurile între noi sunt repartizate şi comunicăm atunci când este cazul, când decizia nu poate fi a unuia sau a altuia", a declarat Badea. Acesta a evitat să dea un răspuns în privinţa relaţiei tensionate dintre Borcea şi Săvulescu: "Asupra acestui lucru nu aş vrea să mă pronunţ eu. Pe mine mă interesează ca Dinamo să nu îşi diminueze potenţialul acţionarial sau sportiv. Asta i-am explicat domnului Cristi Borcea, cu care lucrez de foarte mult timp. A înţeles şi am convingerea că va rămâne mai departe acţionar la FC Dinamo". @