Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demnitarii penali îşi fac scut din noua Constituţie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 iunie 2013 ·

Miniştrii şi parlamentarii au asigurate, prin proiectul de revizuire a Constituţiei, mandate mai protejate de curiozitatea Justiţiei. Astfel, şeful statului a fost eliminat din procesul de trimitere a miniştrilor corupţi în faţa Justiţiei.

Parlamentul a căpătat dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului-ministru şi a membrilor Guvernului, iar solicitarea de suspendare din funcţie în cazul aprobării cererii de urmărire penală a membrilor Guvernului o poate face pe viitor doar premierul. Un premier cu o majoritate parlamentară solidă îşi poate astfel proteja de Justiţie cât pofteşte membrii propriului cabinet.

Parlamentarii scapă şi ei de coşmarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care le judecă în prezent dosarele de corupţie. La propunerea UDMR, articolul în cauză a fost eliminat, ceea ce-i trimite pe aleşii corupţi la judecata instanţelor obişnuite, mult mai vulnerabile la presiuni politice decât judecătorii Înaltei Curţi.

În plus, conform unui articol din proiectul de statut al parlamentarilor, pe care aceştia se încăpăţânează să-l păstreze în ciuda contestaţiilor repetate la CCR, cererile de reţinere, arestare sau percheziţie ale aleşilor trebuie să conţină indicarea articolului prevăzut de Codul de procedură penală şi „motivele concrete şi temeinice” care justifică luarea măsurii.

Coroborat şi cu amendamentul la noua Constituţie conform căruia orice persoană convocată la o comisie parlamentară este obligată să se prezinte în faţa acesteia, Parlamentul are la îndemână posibilităţi îngrijorătoare de a face presiuni la adresa procurorilor şi judecătorilor. E drept, la amendamentul respectiv s-a introdus o formulare conform căreia audierea la comisie se va face „cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat”, dar termenul e destul de vag.

CCR, ignorată complet

În plus ieri, pe ultima sută de metri, parlamenta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

O a doua săptămână de mărturii se încheie vineri în procesul de la New York al lui Donald Trump. Acuzarea pregăteşte depoziţia martorului-cheie

HotNews acum 20 minute
Cea de-a doua săptămână de mărturii în cazul banilor tăinuiţi de Donald Trump se va încheia vineri, iar acuzarea pregăteşte terenul pentru o mărturie crucială din partea lui Michael Cohen, fostul avocat al lui Trump, cel care care i-a plătit actriţe

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°