Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama aplică cea mai dură reformă băncilor

Publicat in Adevarul, duminică 27 iunie 2010 ·

Noul proiect de lege propus de preşedintele american Barack Obama ar putea fi promulgat săptămâna aceasta, dacă va reuşi să strângă voturile necesare în Congres. Camera Reprezentanţilor şi Senatul au ajuns, după 20 de ore de dezbateri, la un compromis privind revizuirea reglementărilor financiare din SUA.

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că noul proiect cuprinde aproximativ 90% din reformele pe care le dorea pentru sectorul bancar. El a adăugat că această lege va instaura „cea mai puternică protecţie financiară a consumatorilor din istorie", potrivit „Wall Street Journal".

Noua legislaţie va garanta Guvernului mai mult control asupra instituţiilor bancare şi a produselor financiare, de la credite ipotecare până la carduri de credit. Încercând să elimine cauzele ce au dus la criza financiară din 2008, proiectul oferă agenţiilor de reglementare putere de constrângere a activităţii marilor creditori, inclusiv forţarea acestora să sisteze anumite operaţiuni. În cazuri extreme, autoritatea guvernului se va extinde până la confiscarea şi lichidarea unei companii, dacă falimentul acesteia afectează economia naţională.

MAI MULT CONTROL GUVERNAMENTAL

O altă prevedere obligă instituţiile să păstreze capital separat pentru situaţii de urgenţă, încercând să evite cazurile în care s-au utilizat fonduri publice pentru salvarea băncilor. Proiectul prevede şi înfiinţarea unei agenţii de protecţie a consumatorilor, iar Rezerva Federală va deveni principalul agent de reglementare financiară.

Membrii Congresului au căzut de acord şi asupra dispoziţiei cunoscută drept „regula Volcker", care interzice băncilor să folosească propriile fonduri în operaţiuni riscante. Astfel, vor fi create departamente speciale care se vor ocupa exclusiv de astfel de tranzacţii. Practic, această regulă va forţa companiile să reducă sumele investite.

De

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 53 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 13 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°