Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrorex deschide vineri ofertele pentru execuţia tronsonului Parc Bazilescu - Lac Străuleşti

Publicat in Romania Libera, vineri 2 martie 2012 ·

Metrorex deschide vineri, de la ora 11.00, ofertele depuse pentru licitaţia deschisă în vederea atribuirii contractului de execuţie lucrări de extindere a reţelei de metrou pe Linia 4 Tronsonul Parc Bazilescu - Laminorului - Lac Străuleşti, potrivit Agerpres.

Lucrările pentru extinderea reţelei de metrou pe tronsonul 'Parc Bazilescu - Străuleşti vor viza construcţia tunelului, a galeriei, dar şi a staţiilor.

Câştigătorul licitaţiei va realiza şi un depou, dar şi un terminal multimodal şi instalaţiile aferente în vederea punerii în funcţiune.

Valoarea estimată a contractului este de 953,5 milioane lei, finanţarea urmând a fi asigurată din alocaţie de la bugetul de stat. Potrivit Metrorex, lucrările vor fi finalizate într-o perioadă de 42 luni.

Contractul care va fi atribuit înglobează totalitatea lucrărilor necesare pentru extinderea reţelei de metrou, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, cu două noi staţii, fiind prevăzute în acest sens lucrările de structură tunel (1,3 km cale dublă), structura aferentă celor 2 staţii (Laminorului şi Lac Străuleşti), depou de metrou, terminal multimodal şi Park & Ride, precum şi principalele dotări cu instalaţiile şi echipamentele necesare pentru punerea în funcţiune cu călători a obiectivului.

Se urmăreşte realizarea unui sistem de transport integrat şi neconcurenţial prin implementarea unor poli de schimb cum va fi cel de la Lac Străuleşti în ideea de a stimula renunţarea benevolă la folosirea automobilelor personale în favoarea transportului public în comun pentru deplasările intraurbane şi urbane.

În acest sens, a fost prevăzută amenajarea terenurilor la suprafaţă prin realizarea unui Nod intermodal în Zona Lac Străuleşti - parcare şi autogară (Park & Ride Străuleşti) pentru călătorii din zona periurbană de nord vest a Capitalei. Metrorex deschide vineri, de la ora 11.00, ofertele depu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 25 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

Claudiu Crețu, șeful ELCEN: Termoenergetica datorează ELCEN un miliard de lei

Wall-Street.ro acum 55 minute
Datoria Termoenergetica la Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a ajuns la valoarea de un miliard de lei, după ce, la finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, a declarat directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu. „Ştiţi cu toţii că d

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 5 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°