Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de metri cubi de material lemnos confiscat în urma unor controale la societăţi de profil

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 4 noiembrie 2013 ·

Material lemnos în valoare de peste 50.000 de lei a fost confiscat de poliţişti în cadrul unei acţiuni pe linie silvică, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.

Acțiunea a avut loc în perioada 29-31 octombrie a.c., pe lângă echipe mixte de la Investigarea Fraudelor şi Ordine Publică participând şi specialişti silvici ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava.

Au fost verificați mai mulţi agenţi economici din judeţul Suceava care desfășoară activitate legată de prelucrarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos, iar în urma acţiunii s-au înregistrat două dosare penale pentru evaziune fiscală, s-au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.500 de lei, şi s-au confiscat aproximativ 438 de metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 55.000 de lei.

Ce nereguli s-au găsit

În cadrul unei acţiuni efectuate la o întreprindere individuală din comuna Moldoviţa, s-a constatat că agentul economic a înregistrat în contabilitatea lunii noiembrie 2011 achiziţia cantităţii de 96 metri cubi lemn rotund răşinoase pe baza unor avize de însoţire ce nu pot fi considerate documente legale de proveniență, întrucât nu aparțin emitentului, existând suspiciuni cum că această operaţiune comercială este fictivă.

„În cauză se va dispune efectuarea unei inspecții fiscale, iar în situaţia în care se constată producerea unui prejudiciu bugetului de stat, se va înregistra dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală faţă de persoana vinovată”, a transmis inspectorul principal Ionuţ Epureanu.

Acesta a declarat că nereguli au fost descoperite şi la o societate comercială din Mestecăniş, unde s-a constatat că agentul economic a înregistrat intrarea în gestiunea depozitului

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Comisia Europeană intervine după scandalul de la Eurovision

Ziua Constanta acum 47 minute
Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE). Uniunea Europeană de Radio

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 54 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

O adolescentă de 17 ani din Timiș a MURIT într-un accident rutier, provocat chiar de iubitul său. Tânărul, de 19 ani, avea permis auto de doar 4 zile

Gandul acum 18 minute
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 17 ani din Timiș. Fata a murit într-un accident auto provocat chiar de iubitul său, în vârstă de 19 ani, care avea permis de conducere de doar 4 zile. Cei doi se grăbeau să ajungă la o petrecere, iar din cauza

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 2 ore
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°