Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a cerut din nou privatizarea companiilor româneşti de stat, precizând că situaţia în care se află acestea reprezintă o ruşine pentru România. După discursul diplomatului american, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a amintit că, în urmă cu 20 de ani, eram încă o economie de tip centralizat.
Situaţia actuală a companiilor de stat nu înseamnă doar pierderi, ci reprezintă o ruşine pentru România, a spus ieri ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, în deschiderea conferinţei „European International Business Academy".
El a reluat ideile pe care le-a mai spus şi în alte ieşiri publice, potrivit cărora companiile din România, în special cele din energie, trebuie privatizate pentru a deveni eficiente şi pentru a atrage finanţări.
Modelul polonez
„Trebuie să vindeţi pachete minoritare, dar şi majoritare. Eu aş prefera privatizarea lor completă", a spus el, amintind că acordul semnat de Traian Băsescu cu preşedintele american Barack Obama trebuie să promoveze un climat investiţional corect în România. Tot el a amintit că Polonia şi-a planificat listarea la bursă a unor pachete minoritare a unor companii de stat, fără ca guvernul să piardă controlul lor, iar valoarea estimată a fondurilor care vor fi obţinute astfel este de 10 miliarde de euro.
Gitenstein a precizat că şi sectorul energetic românesc are nevoie de investiţii de 10 milioane de euro. „Există 160 de companii de stat în România, care înseamnă 11% din PIB. Ele ar trebui să fie o locomotivă pentru creşterea economică. Dar ele pierd bani, iar aceste găuri sunt acoperite de bugetul de stat, cu alte cuvinte de către cetăţeni", a spus diplomatul american. Prezent la acelaşi eveniment, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a precizat faptul că nu au trecut decât 20 de ani de când România avea o economie de tip centralizat. @N_P