Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VINERI: „Ziua Mondială fără tutun”. Elevii și studenții din Alba participă la acțiuni de informare și conştientizare a efectelor fumatului

Publicat in Alba24, joi 30 mai 2013 ·

În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii celebrează „Ziua Mondială fără tutun”, subliniind riscurile de sănătate asociate consumului de tutun şi promovând politicile sociale de reducere a consumului de tutun. Cu această ocazie, școlile din judeţ vor participa la acțiuni de informare și sensibilizare desfășurate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba.

La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, fiind expuşi fumatului pasiv; consumul de tutun este cea de-a doua cauză de mortalitate, după hipertensiune, acesta fiind în momentul de faţă responsabil de moartea unui adult din 10.

Scopul marcării acestei zile este de a contribui la protejarea generaţiilor prezente şi viitoare, nu numai din punct de vedere al consecinţelor medicale, dar şi al celor sociale, de mediu sau economice cauzate de consumul de tutun sau fumatul pasiv.

Pentru marcarea acestei zile, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog, desfăşoară în perioada 27-31 mai activităţi specifice de informare, sensibilizare şi conştientizare, în mediul preşcolar, şcolar şi universitar; activităţile, subscrise temei propuse de OMS în acest an cu logo-ul „Interziceţi publicitatea, finaţarea şi promovarea tutunului”, au ca scop creşterea influenţei factorilor de protecţie şi scăderea influenţei factorilor de risc şi sunt realizate în colaborare cu Grădiniţa cu Program Prelungit numărul 13 Alba Iulia, Grădiniţa cu Program Normal numărul 16 Alba Iulia, Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian”, Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Apulum” A

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 20 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum 43 minute
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 48 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 38 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 55 minute
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, în timp ce Nicuşor Dan se află pe poziţia 8 / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) /, pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°