Ordinul e categoric: de la intai ale lunii, politaii trebuie sa fie inteligenti cu batranii.

Comandantul li-l citeste subordonatilor cu o voce strangulata, de tenor ramas fara aer in piept, semn ca nici lui lucrurile nu-i sunt tocmai clare. Ordinul mai spune ca politaii, care nu vor fi inteligenti cu varstnicii, isi pierd pe loc slujba. Dar nu arata si cum li se va masura inteligenta. Ori macar daca exista in comert instrumente pentru treburile de acest gen si din ce fonduri pot fi cumparate. De cate ori sosesc astfel de dispozitii, care-i innebunesc de creier, oamenii sai fac numai boacane. E posibil sa fie, cum sugereaza ordinul, tot o chestie ce vine de la inteligenta, dar si de la hartiile care sosesc zilnic, iar una o contrazice pe alta. Dupa sedinta, comandantul se retrage in toaleta si, pentru prima oara de cand a fost numit in functie, incearca sa-si evalueze singur istetimea. E neindoielnic ca omul cu fata mototolita si ochii blegi, care-l priveste la randu-i din oglinda, nu e, cel putin in acele momente, un spirit deosebit de patrunzator. Comandantul e insa dispus sa-si masoare altadata indicele IQ. Dupa o zi ca aia de ieri, cu o sedinta la primarie, urmata de un chef mic, o afacere la crescatoria de pastravi, urmata de un chef mijlociu, si un instructaj cu agentii anticoruptie sositi de la Bucuresti, urmat de un chef monstru, chiar privirea unui maior cu dispensa de functie are in ea ceva bovin.

Comandantul iese din toaleta si-i ia cu el in birou pe adjunct si pe unul din baietii sai de incredere, care tin legatura cu primarul, cu sefii de sus si cu pastravaria. Comandantul le arata a lehamite ordinul ministrului, iar adjunctul ridica din umeri, ca orice adjunct obligat pe neasteptate sa aiba o parere. "Poate c-or fi gresit la secretariat - zice neintrebat baiatul de incredere al sefului - ca sunt destui aiuriti si la minister. Mai tineti