Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pogea: Romania mai are sanse sa primeasca transa a treia de la FMI in ianuarie

Publicat in Romania Libera, luni 14 decembrie 2009 ·

Ministrul interimar al Finantelor Gheorghe Pogea considera ca Romania mai are inca sanse sa primeasca a treia transa de la FMI in luna ianuarie, dar spune ca bugetul pe 2010 va trebui depus in Parlament de catre noul guvern, informeaza Mediafax.

"Cred ca da, da", a afirmat Pogea la intrebarea daca mai sunt sanse ca Romania sa primeasca transa a treia de la Fondul Monetar International (FMI) in luna ianuarie a anului viitor.

Ministrul Finantelor a participat luni la o intalnire cu expertii FMI pe tema adoptarii bugetului pe 2010.

"Discutam cu expertii tehnici ai FMI si din partea Comisiei Europene. Avem consultari pe marginea bugetului pe 2010. Vrem sa cadem de acord asupra cifrelor mari, respectiv asupra veniturilor si cheltuielilor. Din punct de vedere al cadrului macroeconomic, nu sunt schimbari fundamentale. Mergem pe o crestere economica de 0,5% si un deficit bugetar de 5,9% din PIB pentru 2010", a spus Pogea, la finalul intalnirii cu expertii FMI.

El a subliniat ca in ceea ce priveste bugetul din acest an, Finantele pastreaza o tinta de deficit de 7,3% din PIB, resursele de finantare fiind deja asigurate. Ministrul interimar al Finantelor Gheorghe Pogea considera ca Romania mai are inca sanse sa primeasca a treia transa de la FMI in luna ianuarie, dar spune ca bugetul pe 2010 va trebui depus in Parlament de catre noul guvern, informeaza Mediafax.

"Cred ca da, da", a afirmat Pogea la intrebarea daca mai sunt sanse ca Romania sa primeasca transa a treia de la Fondul Monetar International (FMI) in luna ianuarie a anului viitor.

Ministrul Finantelor a participat luni la o intalnire cu expertii FMI pe tema adoptarii bugetului pe 2010.

"Discutam cu expertii tehnici ai FMI si din partea Comisiei Europene. Avem consultari pe marginea bugetului pe 2010. Vrem sa cadem de acord asupra

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 2 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

News.ro acum o ora
Aproximativ treizeci de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de p

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 4 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

8°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°