Preşedintele Dmitri Medvedev a spus ieri că rezolvarea conflictului transnistrean depinde şi de Bucureşti. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri între preşedintele rus, omologul francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel.
Rusia va ceda „onorabil“ Transnistria
Dan Dungaciu: „Moldova riscă să cadă de pe hartă”
Zbigniew Brzezinski: „Locul Rusiei este în Europa, dar nu ca putere dominantă!“
„Consider că putem obţine rezultate bune, dar pentru acest lucru toate părţile implicate în conflict trebuie să adopte poziţii constructive", a declarat preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în cadrul conferinţei de presă ce a pus punct controversatei întâlniri cu omologul francez, Nicolas Sarkozy, şi cu cancelarul german, Angela Merkel.
„Aş vrea să subliniez că succesul acestui proces nu depinde doar de Rusia, ci şi de poziţia Republicii Moldova, a Transnistriei, a României şi a Uniunii Europene", a precizat liderul de la Kremlin, adăugând că negocierile privind reglementarea conflictului vor fi reluate imediat după alegerile din Republica Moldova, programate la 19 noiembrie.
„De rezultatul acestor alegeri depinde totul", este de părere şi Vitalie Ciobanu, comentator la „Radio Europa Liberă". „Deocamdată avem nevoie în continuare de un guvern democrat, cu un mandat plin, care să poată alege preşedintele şi care să funcţioneze la turaţie maximă", a explicat pentru „Adevărul" Vitalie Ciobanu.
Discuţiile dintre cei trei lideri, pe malul Normandiei, reprezintă nişte „mişcări interesante", dar aşteptăm implicarea Statelor Unite care „stau momentan în expectativă" şi să vedem în ce direcţie se îndreaptă lucrurile. „Să nu ne trezim cu un plan Kozak mai parfumat şi mai coafat servit pe post de soluţie miraculoasă", a avertizat Ciobanu.
„Sub Medvedev, ruşii sunt mai prudenţi, mai deschişi dialog