Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu şi Victor Ponta au fost invitaţi la prânz de regele Mihai

Publicat in Puterea, joi 7 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Senatului şi primul-ministru au fost invitaţi de Casa Regală la un prânz cu regele Mihai.

Casa Regală a României organizează joi, în jurul orei 12.30, un prânz la Palatul Elisabeta, cu ocazia aniversării regelui Mihai. La eveniment sunt invitaţi politicieni, diplomaţi şi alte personalităţi din România şi din Republica Moldova. Printre aceştia se află Crin Antonescu, preşedintele Senatului României, şi premierul Victor Ponta.

Agenţia Agerpress transmite că joi va avea loc la Sala Radio un concert extraordinar al maestrului Dan Grigore, pianist al Casei Regale, dedicat zilei onomastice a regelui Mihai. La eveniment vor participa principesa moştenitoare Margareta, principele Radu şi principele Nicolae.

Prânzul regal face parte din seria activităţilor organizate cu ocazia sărbătorii zilei de naştere a lui Mihai. Regele Mihai I al României a împlinit pe 25 octombrie 92 de ani, dar îşi sărbătoreşte public ziua de naştere şi onomastica pe 8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavriil.

Mihai va deschide vineri, la ora 10.00, porţile Palatului Elisabeta tuturor celor care doresc să îi ureze la mulţi ani cu ocazia zilei de naştere şi zilei onomastice. La ora 11.00, Mihai va ieşi în balconul palatului pentru a saluta participanţii. În grădina Palatului Elisabeta va avea loc, timp de trei sferturi de oră, un concert. Intrarea este liberă, fără invitaţii, potrivit RTV.

Preşedintele Senatului şi primul-ministru au fost invitaţi de Casa Regală la un prânz cu regele Mihai.

Casa Regală a României organizează joi, în jurul orei 12.30, un prânz la Palatul Elisabeta, cu ocazia aniversării regelui Mihai. La eveniment sunt invitaţi politicieni, diplomaţi şi alte personalităţi din România şi din Republica Moldova. Printre aceştia se află Crin Antonescu, preşedintele Senatului României, şi premierul Victor Ponta.

Agenţia Agerpress transmite c

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 27 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 27 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 41 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în Maramureş. Magnitudinea seismului de miercuri dimineaţă

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 6.02 în judeţul Maramureş. Acesta a avut magnitudinea 2,6 şi s-a produs la adâncimea de 6,8 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 33 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°