Într-o bună zi o să-mi termin cu bine liceul şi-o să-mi împlinesc vocaţia: voi ajunge profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice. Înfiinţez catedra de Supravieţuire Politică, predau cursul de Teoria şi Practica Demagogiei.

1)Definirea conceptelor. Ce e demogogia. Până în punctul în care îşi atinge desăvârşirea artistică, demogogia e o ştiinţă. Nu doar că e cheia succesului în politică, în România e motorul progresului.

2)Sistematizare/clasificare. Aşa cum un tratat despre tusea măgărească, să zicem, are o parte teoretică şi una clinică, tot astfel un tratat exhaustiv de demagogie va oferi întâi o perspectivă teoretică, urmând apoi s-o valorifice practic. Teoretic, demagogia trebuie privită în ansamblu. În practică însă, distingem între demagogia la Putere şi demagogia în Opoziţie. Şi într-o situaţie şi în cealaltă, avem o bogată tipologie care merită studiată:

a.La Putere:

Demagogul pur - e personajul politic care nimereşte mereu în partidul de guvernământ, de parcă ar fi înghiţit o busolă care indică Puterea. El se luptă cu greaua moştenire. (Chiar dacă ar fi primul politician de pe pământ, tot ar invoca greaua moştenire, învinovăţindu-L pe Dumnezeu că a creat lumea de mântuială, fără un proiect). Demagogul pur practică o istorie contrafactuală simplă, de tipul: dacă n-am fi venit noi la putere să punem capăt… Nu e pătimaş, ci echilibrat şi lucid: toţi suntem de vină pentru dezastrul ţării, fireşte mai ales voi. Nu iese din costum şi cravată, oricât de fierbinţi ar fi Şcolile de Vară. Se ataşează de un punct de vedere, dar şi de opusul lui, argumentându-le cu aceeaşi abnegaţie, după necesităţi. Rosteşte numele şefilor lui solemn şi citează din programul partidului în care a poposit ca din scripturi. Laitmotivul lui politic e reforma cu orice preţ.

Demagogul messagebox e băgat mereu în linia-ntâi a confruntărilor publice şi e con