Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir spune că banii din drepturile TV vor salva cluburile, dar doar până în vara anului viitor

Publicat in Ziua de Cluj, marți 4 decembrie 2012 ·

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că situaţia din fotbalul românesc este critică şi că banii din drepturile TV, care urmează să fie alocaţi în luna ianuarie, vor salva multe cluburi, dar numai până în vară când este posibil să rămână doar 14 echipe în Liga I.

"De dimineaţă stau numai în şedinţe, este o situaţie critică în fotbalul românesc. Sunt foarte multe echipe care capotează. Dar până în vară nu e niciun pericol. Asta pentru că acum, în ianuarie, primesc banii din drepturile de televiziune şi au cu ce să reziste până în vară. Mai rămân poate datori în ultima lună, aşa că se termină şi campionatul ăsta. Dacă în vară se dovedeşte că nu putem alinia numărul de echipe (n.r. - 18) atunci începem cu noua formulă play-off - play-out cu 14 echipe. Nu există pericolul să fie mai puţin de 14 echipe în sezonul următor. Asta am făcut ieri şi astăzi dimineaţă, cam ştim ce probleme sunt, avem o situaţie exactă, dar nu o putem da publicităţii", a spus oficialul LPF.

Dragomir a afirmat că Steaua nu se află printre cluburile cu probleme financiare şi a adăugat că sunt altele în situaţii mai dificile decât FC Rapid. "Steaua nu se află printe cluburile cu datorii. Nu pot să spun despre ce echipe este vorba. Am apucat să spun că sunt şase cluburi datornice... E, sunt vreo opt-nouă, aşa că nu e o problemă. Rapid nu are cea mai dificilă situaţie, sunt alte cluburi în situaţii mai grele", a menţionat Dumitru Dragomir.

În ceea ce priveşte decizia conducerii FC Rapid de a deschide procedura de insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, preşedintele LPF nu este îngrijorat: "Au depus, dar pe mine mă depăşeşte. E o cale lungă asta cu societăţile în insolvenţă. Vom vedea ce va fi".

Nici faptul că unii dintre jucătorii echipei giuleştene intenţionează să îşi depună memorii la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor pentru a deveni liberi de contract nu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 8 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°