Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat miercuri Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer pianistei Mihaela Ursuleasa, anunţă Realitatea.net.
Distincţia a fost oferită în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru cariera artistică de excepţie şi contribuţia sa la afirmarea excelenţei şcolii muzicale româneşti pe marile scene ale lumii, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Pianista Mihaela Ursuleasa murit, la 2 august, la vârsta de 33 de ani, în apartamentul său din Viena în urma unei comoţii cerebrale.
Mihaela Ursuleasa s-a născut la Braşov, în anul 1978 şi a cântat pentru prima dată la pian la vârsta de cinci ani. La numai 13 ani artista a primit o bursă de studii la Viena, oferită de dirijorul Claudio Abbado. În anul 1995, Useuleasa a primit prestigiosul concurs Clara-Haskil.
Pianista română a studiat opt ani la Conservatorul din Viena, absolvind "Magna cum Laudae" în 1999 şi a obţinut diploma de specializare în arta concertului, sub îndrumarea profesorului Heinz Medjimorec.
Ceremonia de înmormântare a pianistei Mihaela Ursuleasa va avea loc vineri, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, de la ora 9.30, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al artistei.
Marţi, de la ora 15.00, la Biserica "Învierea Domnului şi Sfântul Apostol Andrei" din Viena, a fost organizată o ceremonie de comemorare a artistei.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al pianistei va fi transportat apoi în România, urmând ca persoanele care vor să-i aducă un ultim omagiu să o poată face la Ateneul Român, începând de joi, în intervalul orar 10.00-20.00.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat miercuri Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer pianistei Mihaela Ursuleasa, anunţă Realitatea.net.
@N_P