Nici unul dintre oltenii care au candidat la concursul de admitere în magistratură din această lună nu a fost admis. Dintre cei 316 avocaţi, notari, asistenţi judiciari sau consilieri juridici care au vrut să devină procurori sau judecători, numai unul a fost admis.
Examenul de admitere în magistratură a avut loc la începutul lunii, iar la el s-au putut înscrie toţi absolvenţii de Drept care au vechime de cel puţin cinci ani într-o profesie juridică. Toţi candidaţii au fost avocaţi, consilieri juridici ori notari.
Aceste concursuri sunt organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii (INM), pentru ocuparea locurilor vacante la judecătorii şi Parchetele de pe lângă acestea, modalitatea principală de admitere fiind absolvirea INM.
Chiar dacă şi în acest an candidaţilor li s-a permis să susţină examenul cu cărţile pe masă, nici aşa nu au putut obţine o notă peste şapte pentru a fi declaraţi admişi, doar unul din cei 316 cumulând nota 8,15.
Un doljean... aproape admis
Conform rezultatelor obţinute la proba scrisă, făcute publice de INM, la acest concurs s-au înscris pentru obţinerea unui post de procuror cinci doljeni, nouă gorjeni, o persoană din Olt şi patru din Mehedinţi.
Nici unul nu a obţinut peste şapte la examenul care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice la Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal, organizarea judiciară şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Singurul din Oltenia care a fost aproape de a fi admis, fiind şi primul picat, este Cosmin Romică Cicoş, doljeanul obţinând nota 6,69. La tribunale, dintre cei 12 candidaţi din Dolj, patru din Olt, şase din Mehedinţi şi nouă din Gorj, nici unul nu a fost admis. Singura admisă dintre cei 316 candidaţi este Anca Vâlceanu, din Bucureşti, care a