Oana ORLEA
Alexandra iubirilor
Traducere de Elena-Brandusa Steiciuc
Editura Compania, Colectia „Contemporani“, Bucuresti, 2005, 220 p.
Nu stiu vreun caz notoriu de prozatoare talentata, de la noi sau de aiurea, care, dupa ce a facut primii pasi pe nisipul miscator al literaturii, sa nu sfirseasca scriind despre sine, in speta despre experienta unica de a fi femeie (poate Florina Ilis, ramasa pe nedrept in umbra pina acum). Atributele feminitatii devin din ce in ce mai mult armurile in care scriitoarele se izoleaza, uitind ca nu sexul, ci altceva makes the difference. In mod neasteptat, o autoare care si-a consumat maturitatea, deci cu ceva carti la activ, a ales sa-si lepede pielea (curata si onesta), sedusa tocmai de mirajul scriiturii eului, la moda acum, dar – din cite s-a vazut – riscant si destul de putin ofertant. A riscat si a pierdut, din pacate.
Oana Orlea (pseudonim al Mariei-Ioana Cantacuzino) detine, cu toate acestea, o biografie impresionanta, material berechet de reciclat in fictiune: multa lume o cunoaste pe fiica lui Bizu Cantacuzino (nepoata, deci, a Marucai si a lui George Enescu) din amplul interviu realizat de Mariana Marin, Ia-ti boarfele si misca, una dintre cele mai cutremuratoare marturii despre inchisorile comuniste din anii ’50. Experienta carcerala e, de altfel, si vehiculul consacrarii in mediul cultural francez (avid de subiect, cum altfel?) pe care scriitoarea il adopta in anii ’80. E limpede ca, in plin comunism, vigilenta cenzurii putea fi cu greu fentata si biografia tumultuoasa (cu dosar gros, inchisori, complicate reabilitari ulterioare) raminea un tarim de explorat intr-o (alta) lume mai buna. In formule diferite de la volum la volum, Oana Orlea scrie mai curind o proza ce poate fi calificata in linii mari drept comportamentista, desi etichetele nu prea au aderenta la scrierile ei pe mot
