Faptul că dinamoviştii privesc derby-ul cu Steaua, din etapa a 16-a, drept o veritabilă finală a acestui tur a pus pe jar întreaga suflare dinamovistă. Conducători, jucători, spectatori, toţi au întors pe toate feţele varianta ca marele meci să se joace pe Naţional Arena, însă o decizie finală nu s-a luat încă. Totuşi, Cristi Borcea a anunţat ieri de la Miami pentru ProSport că Dinamo - Steaua se va juca în proporţie de 100% pe noul stadion.
"Va vedea toată lumea ce înseamnă un meci mare într-o lume civilizată. Suntem singura echipă care a adus 50.000 de oameni pe un stadion, la meciul cu Manchester United. Au fost 50.000 şi cu Lazio, şi cu Hamburg. Toate meciurile importante le-am jucat în faţa a peste 50.000 de oameni", a spus ieri preşedintele executiv al lui Dinamo. Borcea chiar a plusat: "Dacă Naţional Arena ar fi avut 100.000 de locuri, cu siguranţă se umplea de dinamovişti. Stadionul va fi alb-roşu, Steaua nu va avea nicio şansă!".
Cu toate acestea, decizia finală nu a fost luată încă, iar Nicolae Badea, preşedintele CA al lui Dinamo şi cel care se ocupă actualmente de problemele zilnice ale clubului, încă analizează toate aspectele:
1. Galeria vrea în "Groapă", ceilalţi nu
În ultimele zile, fanii au invadat forumurile, fiecare exprimându-şi opinia vizavi de subiectul "a fi sau a nu fi pe Naţional Arena". Grupul de forţă care formează galeria dinamovistă şi-a exprimat dezaprobarea faţă de plecarea din "Groapă". Motivul ar fi constituit în special de faptul că pe noua arenă există foarte multe măsuri de securitate, unele considerate aberante de către ultraşi. "Acolo nu e stadion, e mall", s-au plâns foarte mulţi fani. Altfel, în cazul în care se va juca pe Naţional Arena, se pare că steliştii vor primi o peluză întreagă, aproximativ 10.000 de tichete. Cealaltă parte a fanilor roş-albi, cei care de obicei nu stau la pel