Ne e greu sa credem ca Nichita ar fi implinit pe 31 martie anul acesta doar 75 de ani. La fel de dificil ne e sa credem ca au trecut 25 de ani de la moartea lui. Ne obisnuiseram cu Nichita in ipostaza sa de fara varsta, patriarh si intelept, generos si aiurit si ne uitam la pozele lui de tinerete ca la realitati care nu au a face cu el. Apoi, dupa ce el nu a mai fost, prezenta lui a continuat sa fie la fel de reala. La orice evocare, pare ca lipseste doar din intamplare sau ca si-a amanat sosirea. Nici un alt scriitor roman nu este atat de prezent in memoria colectiva ca Nichita Stanescu.
Cand o intamplare ii aduna laolalta, prietenii vorbesc despre Nichita de parca numai cu cateva secunde in urma s-ar fi despartit de el, ar fi plecat din casa lui cea mereu deschisa si doritoare de oaspeti, ar fi auzit ultimul poem recitat (scris chiar sub ochii lor) de Nichita sau l-ar astepta pe el.
Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane a adunat, in chiar ziua in care Nichita ar fi implinit 75 de ani, o parte a prietenilor sai: Florin Zamfirescu, Traian T. Cosovei, Vlad Ciobanu, Augustin Fratila, Florin Iaru, Johnny Raducanu si Adam Puslojic. O alta parte cred ca se gasea in sala si, probabil, multi altii nu au putut sa vina. Personal, am regretat absenta Stelei Covaci si a Dorei Stanescu. Tineretea lui Nichita s-a intersectat perioade bune cu viata familiei Covaci in casa acesteia din Grigore Alexandrescu, iar Dora i-a fost atat de aproape ani buni. Ambele apar insa destul de rar in public vorbind despre Nichita, desi sunt sigur ca au mult mai multe de spus despre poet, despre ceea ce era el cu adevarat - sa zicem in momentele de dupa plecarea tuturor din casa din Piata Amzei - decat multi dintre cei care au amintiri cu Nichita.
S-a invocat adesea - fapt ce s-a petrecut si in rotonda muzeului - grija lui Nichita Stanescu pentru posteritate. Id
