Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Israelul se aşteaptă la un vot masiv la ONU în favoarea unui stat palestinian

Publicat in Jurnalul, duminică 28 august 2011 ·

Israelul se aşteaptă la un vot masiv la ONU în favoarea aderării unui stat palestinian, în septembrie, în pofida opoziţiei sale şi a Statelor Unite, potrivit unei telegrame a ambasadorului Israelului la ONU, relatează cotidianul Haaretz în ediţia de duminică, citat de AFP.

În această telegramă, a cărei existenţă a fost confirmată de o sursă diplomatică, ambasadorul Ron Prosor îşi exprimă pesimismul în legătură cu şansele Israelului de a contracara această iniţiativă la Adunarea Generală a ONU de luna viitoare.

"Cel mai bun lucru la care putem spera este ca un grup de state să se abţină sau să nu se prezinte la vot", remarcă diplomatul israelian.

Potrivit Haaretz, numai cinci ţări au informat Israelul până în prezent că vor vota împotriva aderării unui stat palestinian: Statele Unite, Germania, Italia, Olanda şi Cehia.

Ministerul israelian de Externe se aşteaptă, în consecinţă, ca 130-140 de ţări din cele 193 de state membre să voteze în favoarea unui stat al Palestinei, o majoritate confortabilă de două treimi.

Palestinienii vor să obţină o aderare cu drepturi depline a statului lor la ONU şi recunoaşterea Palestinei în cadrul frontierelor stabilite la 4 iunie 1967, înainte de războiul de Şase Zile, respectiv toată Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est. Palestinienii speră să obţină susţinerea a "peste 150 de ţări" membre ONU.

Statele Unite ameninţă totuşi cu folosirea dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate pentru a împiedica cererea, în măsura în care aceasta trebuie validată de Consiliu. Pentru a evita această opoziţie, palestinienii ar putea cere direct Adunării Generale să "ridice statutul lor la ONU de la observator la stat non-membru".

Această formulă le-ar permite să devină membri cu drepturi depline în orice agenţie ONU, cum ar fi OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), UNESCO sau UNICEF.

Pre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum 59 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

News.ro acum 7 ore
Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România. ”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune speci

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°