Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absurdul unui vieţi petrecute în arest la domiciliu: de vorbă cu soţia câştigătorului chinez al Premiului Nobel pentru Pace

Publicat in Adevarul, vineri 7 decembrie 2012 ·

Soţia laureatului chinez la Premiul Nobel pentru Pace Liu Xiaobo, a vorbit, pentru prima dată în mai mult de doi ani, despre condiţiile kafkiene în care este obligată să trăiască, în arestul la domiciliu.

Liu Xia, o artistă în vârstă de 52 de ani, şi fost funcţionar în cadrul Biroului de Impozitare din Beijing, nu a fost acuzată de nicio infracţiune. Dar, în octombrie 2010, la două zile după ce soţul ei a fost desemnat câştigătorul premiului Nobel pentru Pace, a fost reţinută în apartamentul de la etajul cinci al unei clădiri din Beijing. Accesul la telefon şi la internet i-a fost interzis, iar lumea exterioară a devenit inaccesibilă pentru ea.

În această săptămână, reporterii de la agenţia de presă Associated Press au reuşit să intre în apartamentul ei, după ce paznicii au ieşit, aparent, la masa de prânz.

Surprinsă de vizitatorii neaşteptaţi, Liu a început să tremure şi a izbucnit în plâns. Prima ei reacţie a fost să îşi pună mâinile în cap şi să întrebe cum au reuşit reporterii să ajungă la ea.

Cu o înfăţişare fragilă, a mărturisit că are dureri puternice la spate, care adesea o ţin la pat. A povestit că îşi petrece timpul citind şi pictând.

„Nici nu mai ţin evidenţa zilelor. Trăim într-un de loc atât de absurd! Situaţia este atât de absurdă! Am simţit că sunt o persoană pregătită emoţional să răspund la consecinţele faptului că Liu Xiaobo a câştigat premiul.

Dar, după ce a fost desemnat câştigător, nu mi-am imaginat niciodată că nu aş putea să plec de acasă. Cred că nici Kafka nu ar fi putut să scrie ceva mai absurd şi de necrezut decât acest fapt“, a spus ea indignată.

Liu a spus că îi este permis să părăsească apartamentul de două ori pe săptămână, doar însoţită de paznici, pentru a cumpăra mâncare şi pentru a-şi vizita părinţii. O dată pe lună, poate să-şi viziteze soţul la închisoare. Ea a spus despre Liu Xiaobo că se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 55 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°