Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Templeton ţine morţiş să listeze FP la Varşovia, deşi acţiunile cresc la Bucureşti

Publicat in Ziarul Financiar, luni 5 martie 2012 ·

Franklin Templeton, admi­nis­tra­torul activelor de 3,5 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea (FP), dă asigurări acţionarilor că va căuta soluţii pentru listarea la Bursa de Valori din Varşovia, deşi nu a strâns până acum 10% din acţiunile FP pentru a le vinde investitorilor de la bursa poloneză, iar Depozitarul Central nu s-a angajat să ope­reze modificările tehnice necesare pentru ca listarea secundară să fie posibilă.

Într-unul dintre materialele de pre­zen­­tare a punctelor incluse pe or­dinea de zi a Adunării Generale Ex­traor­di­nare a Acţionarilor con­vocată pentru 4 aprilie, administratorul Fran­klin Tem­pleton explică princi­palele obstacole pe care le-a întâmpinat în demersurile de listare a Fondului Proprietatea la Bursa de Valori din Varşovia, dar şi planurile viitoare pe acest subiect.

Potrivit Templeton, principalele impedimente sunt: "Fezabilitatea acu­mulării de acţiuni este complicată datorită unor aspecte existente în legislaţia şi reglementările româneşti. Posibilitatea de a emite noi acţiuni este restricţionată de două aspecte: dife­renţa între preţul pieţei şi valoarea nominală a acţiunii şi restricţiile legale în ceea ce priveşte reducerea valorii no­minale a acţiunii, precum şi restricţiile legale de emitere de noi acţiuni în situaţia în care capitalul social nu este integral vărsat, datorită unor contribuţii nevărsate de către statul român. Abilitatea Fondului de a achiziţiona acţiuni existente în scopul ofertei publice este restric­ţio­nată datorită unor neclarităţi în inter­pretarea anumitor reguli româneşti".

Templeton a anunţat în iulie 2011 că vrea să listeze FP la Varşovia pentru a creşte valoarea acţiunilor, care atunci se tranzacţionau la Bucureşti la un discount de circa 60% faţă de activul net. Tot atunci administratorul a anunţat că listarea seundară va avea loc prin ofertă de până la 10% din acţiuni.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 12 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 3 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 4 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 4 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 5 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 3 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

15°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°