Aşa a fost catalogată de "L'Equipe" execuţia prin care atacantul român a deschis scorul la Lens, 2-2
Daniel Niculae a adunat numai cuvinte frumoase după meciul disputat cu AS Monaco la Lens (2-2). Şi pentru evoluţie, şi, mai ales, pentru şutul datorită căruia a semnat primul său gol în tricoul monegasc, dar şi cel dintîi al formaţiei din Principat în actuala Ligue 1.
Era minutul 19. Servit din stînga de Mangani, atacantul român a avansat spre mijloc şi a tras fulgerător din 25 de metri. Mingea s-a dus ca un trasor şi a lovit bara din stînga portarului croat Runje, deranjat, se pare, de soare, înainte de a intra în plasă.
Cunoscutul cotidian "L'Equipe" s-a entuziasmat după o asemenea reuşită. "Niculae şi-a lansat echipa printr-o lovitură magnifică, sublimă. Un fulger a ţîşnit din piciorul lui drept, Runje a rămas spectator", au scris jurnaliştii francezi, precizînd că "golul a îngheţat inspiraţia gazdelor, cărora le-au trebuit peste 10 minute ca să-şi revină din acest upercut".
Niculae s-a implicat şi la golul secund (69). "Devierea sa cu capul spre Aubameyang, care a înscris din 5 metri, a fost, de asemenea, de toată frumuseaţea", a indicat tot "L'Equipe". Se făcuse 2-0 pentru Monaco. Insuficient însă, fiindcă Lens, mai proaspătă, a găsit resursele să remonteze spre final.
7 este nota primită de Niculae în cotidianul "L'Equipe", cea mai mare a meciului
Cuplu exploziv
Niculae şi-a găsit un partener excelent în sud-coreeanul Park Chu-young. "Se găsesc cu ochii închişi", a notat "L'Equipe", care a detaliat: "Asiaticul se deplasează fulgerător, intră irezistibil în spaţiile libere, transformă fundaşii rivali în jaloane. În susţinere, românul are instinctiv ştiinţa plasamentului, o uşurinţă de a se strecura acolo unde nu se aşteaptă nimeni. Cu acest duo de infern, M