Ministerul Sănătăţii anunţă construirea a şase spitale regionale în cadrul unor parteneriate de tip public-privat. Proiectul, abandonat timp de cinci ani, a fost resuscitat exact în perioada în care strategia guvernamentală prevede închiderea sau comasarea a aproape 200 de unităţi spitaliceşti.
Şase spitale regionale urmează să fie construite în următorii cinci-şase ani în România, conform unui memorandum aprobat de Guvern. Spitalele se vor realiza pe bază de parteneriat public-privat, la care statul va contribui cu terenurile, iar investitorii privaţi le vor construi pe banii lor. Finanţarea necesară celor şase spitale a fost estimată la 1,5 miliarde de euro.
Ministerul Sănătăţii se bazează pe firme din străinătate care ar fi interesate să încheie contracte cu statul, să construiască spitalele şi apoi să le administreze timp de 30 de ani. Ministerul Sănătăţii a anunţat recent că vor fi comasate 182 de spitale, iar 71 dintre ele vor fi transformate în cămine de bătrâni. În acest context, construirea de noi spitale pare o idee contra curentului general. "Construirea spitalelor regionale nu are nicio legătura cu comasarea, reorganizarea sau reducerea numărului de paturi. Acestea vor ridicate şi organizate separat, vor funcţiona la un nivel înalt în ceea ce priveşte serviciile medicale", spune Oana Grigore.
Terenuri de la primării
Spitalele regionale se vor construi la Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara. „În afară de terenul de la Fundeni, din Bucureşti, care se află în administrarea noastră, toate celelalte suprafeţe pe care urmează să se construiască spitalele regionale sunt la consiliile locale şi judeţene, iar noi urmează să le preluăm", spune Oana Grigore, purtător de cuvânt la Ministerul Sănătăţii.
Spitalele regionale vor avea un management privat şi vor exista posibilităţi mai bune de finanţare faţă de cele d