Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circul “Europa” s-a adaptat la criză. Biletul este de 10 lei pentru toate reprezentaţiile

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2010 ·

Spre bucuria elevilor claselor primare dar şi preşcolarilor, aflaţi încă în vacanţă, Circul “Europa”, a revenit în Giurgiu zilele trecute, şi a dat startul reprezentaţiilor încă de joi seara.

Artiştii veniţi de la Budapesta au pregătit pentru giurgiuveni numere impresionante de dresură, acrobaţii pe sârmă, jongherii şi numere de magie, spectacolul având o durată de două ore.

Reprezentanţii Circului “Europa” au declarat pentru “Adevărul de Seară” că spectacolul de la Giurgiu va fi ultimul din această stagiune.

“Ne pregătim pentru iarnă când nu vom mai avea reprezentaţii. Până în primăvară animalele se vor odihni. Este ultimul spectacol aici la Giurgiu”, a spus Francisc Bakos, unul dintre angajaţii circului.

Poze cu ponei şi cămile

Părinţii şi copiii pot vizita de asemenea animalele circului ba chiar pot face şi o poză sau se pot urca pe ele şi face un tur de onoare al arenei. Circul “Europa” are un număr de nouă ponei, două cămile (Sultan şi Bacău), trei lame sud-americane şi un pui de bivol alb.

Francisc Bakos spune că, din cauza crizei, s-a luat hotărârea ca preţul biletelor să fie redus la 10 RON pentru toate spectacolele, în mod normal preţul premierei. “Ne-am gândit să reducem preţul biletului. Pe criza asta oamenii nu se mai înghesuie la circ. Biletul de intrare va costa 10 lei la toate spectacolele, indiferent de vârsta spectatorilor” spune Bakos.

Cei care vor să vadă surprizele pregătite de artişti pot veni în această seară începând cu ora 18.00, iar sâmbătă şi duminică artiştii vor ieşi în arenă la ora 16.00.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 31 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 24 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Vremea în minivacanța de 1 mai și Paște. Ce temperaturi anunță meteorologii. Prognoză specială pentru București

Libertatea acum 3 ore
Minivacanța de 1 mai și Paște vine cu temperaturi ridicate în toată țara, anunță directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, citată de Agerpres. Sud-vestul țării va fi afectat de vântul puternic în următoar

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 3 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână

Mediafax acum 14 minute
Averea lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, a înregistrat un salt spectaculos după un raliu pe bursă al acţiunilor, miliardarul câştigând 37,7 miliarde de dolari la doar o săptămână după ce a concediat 14.000 de oameni, scrie Bloomberg, citat de Business Ma

Netanyahu: Israelul va intra în Rafah cu sau fără un acord privind ostaticii / „Ideea că vom opri războiul înainte de a ne atinge toate obiectivele este exclusă”

Mediafax acum 46 minute
Militarii din Israel vor intra în Rafah cu sau fără un acord privind ostaticii. Declaraţia aparţine premierului israelian Benjamin Netanyahu. În oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza se adăpostesc aproximativ un milion de palestinieni.

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 27 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°