Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL promovează turismul fără frunză

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 27 august 2011 ·

Propunerea opoziţiei: un litoral cu distracţie maximă, reguli puţine, nonconformism. Sursa: LIBERTATEA

România ar trebui să se axeze pe "un turism de distracţie, de cluburi, fără restricţii la fumat sau la zgomot". Aceasta ar fi viziunea USL cu privire la turism sintetizată de primarul Mazăre. Opoziţia a prezentat ieri la Mamaia programul propriu privind dezvoltarea turismului.

Una dintre propuneri se referă la sprijinirea hotelurilor să-şi construiască piscine. Programul s-ar numi "Prima piscină" şi conform acestuia statul ar urma să acorde sprijin financiar pentru hotelierii interesaţi să amenajeze bazine de relaxare acvatică. O altă promisiune a USL este construirea de bariere anti-alge, se arată în documentul citat.

Viziunea USL asupra turismului românesc a fost completată cu ideile primarului din Constanţa, Radu Mazăre, prezentat de Victor Ponta drept numărul 1 la petreceri în partid.

În opinia lui Mazăre, "litoralul românesc trebuie să aibă un statut special pentru cazinouri, jocuri de turism, dar şi un statut special pentru impozitare". Nu avem o mare spectaculoasă - n-avem insule, n-avem peşti coloraţi, avem o bucăţică de mare. Şi atunci, trebuie să ieşim cu ceva ceea ce alţii nu oferă, iar în Europa sunt foarte puţini care oferă un turism fără constrângeri, un turism cu reguli puţine. Cred că este foarte important să ieşim cu acest brand - fără constrângeri", şi-a expus Mazăre viziunea.

În urmă cu un an el promova aproape explicit turismul sexual la Marea Neagră. În replică, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, spune că PSD nu ar trebui să emită strategii pe turism după ce, în guvernarea Năstase, l-a falimentat.

"PSD va mai avea dreptul să le vorbească românilor despre strategii în turism după ce vor aduce înapoi hotelurile date fraudulos, pe sume de nimic şi fără nici un fel de condiţii membrilor săi de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 33 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 21 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°