DNA a depus dovada că fostul premier a discutat la telefon cu Constantin Grăjdan chiar în dimineaţa când cel din urmă a retras ISC din proces.
O lovitură de teatru s-a produs la cel de-al şaselea termen din recursul la „Trofeul Calităţii", în timpul audierii lui Adrian Năstase. Reprezentanta DNA, procurorul Elena Matieşescu, i-a întins fostului premier o capcană în care acesta a căzut cu ochii închişi.
Procurorul a început seria întrebărilor cerând amănunte despre relaţia dintre Adrian Năstase şi recent demisul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Constantin Grăjdan.
Grăjdan este omul care, a doua zi după ce-a preluat conducerea ISC, a retras instituţia din procesul lui Năstase. El a semnat o adresă prin care anunţa completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) că instituţia renunţă la calitatea de parte civilă în dosarul „Trofeul Calităţii", deoarece nu a înregistrat niciun prejudiciu.
Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) era parte civilă în dosar încă din anul 2008, când se calculase un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de euro, bani care s-au scurs spre campania lui Năstase la Preşedinţie, în loc să intre în conturile ISC.
Năstase a declarat ieri că el şi Constantin Grăjdan sunt simpli colegi de partid şi nu au discutat decât în cadrul şedinţei departamentelor din PSD, şedinţă ce se desfăşoară joia şi la care participă peste 100 de persoane. Toate discuţiile ar fi fost politice, fără nicio legătură cu dosarul.
Procurorul a insistat, dorind să afle dacă înainte de proces ori în timpul procesului Năstase a luat vreodată legătura cu Grăjdan. „Nu am discutat cu el nimic despre faptele pentru care sunt cercetat în cauză", a răspuns categoric fostul premier.
În momentul în care procurorul a devenit foarte concret şi a întrebat dacă Năstase a „purtat o discuţie t