Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Sunt optimist. Am convingerea că şi în 2012 vom avea creştere economică

Publicat in Romania Libera, duminică 20 mai 2012 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea cu românii de la Chicago de sâmbătă seară, că este convins că în ciuda efectelor crizei din zona euro, România va termina anul 2012 cu creştere economică, potrivit Mediafax.

"Indiferent ce ştiţi din mass-media despre România, aş vrea să vă informez eu că am avut o perioadă foarte grea, în 2009-2010, o perioadă de criză profundă, criză economică şi implicit socială. A trebuit să luăm măsuri foarte dure pentru ca ţara să rămână într-un echilibru satisfăcător, care să ne poată permită relansarea economică. 2011 l-am terminat cu bine, cu o creştere de 2,5 %. Uşor-uşor lucrurile se îndreaptă şi am convingerea că şi anul acesta vom înregistra creştere economică. Sigur, România nu trăieşte izolată de ce se întâmplă în Europa şi efectele crizei din zona euro se simt şi la noi. Eu personal am toate motivele să fiu optimist în ceea ce priveşte evoluţiile economice ale României", le-a spus preşedintele românilor din Chicago.

Economia României a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de perioada octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%, "Produsul Intern Brut în trimestrul I 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV 2011 (date ajustate sezonier)", a anunţat pe 15 mai Institutul Naţional de Statistică. Faţă de acelaşi trimestru din 2011, PIB a crescut cu 0,3% pe serie brută şi cu 0,8% pe serie ajustată sezonier.

Întrucât şi în trimestrul IV de anul trecut PIB s-a contractat cu 0,2% ca serie ajustată sezonier faţă de perioada iulie-septembrie, economia este considerată în recesiune tehnică, situaţie care reflectă două trimestre consecutive de scădere faţă de trimestrul anterior. Român

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 35 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 58 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 46 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum 48 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 51 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum o ora
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 3 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°