După trei luni de aşteptare la morga Serviciului de Medicină Legală, corpul bătrânei Maria Negoescu a fost ridicat de un vecin, şi nicidecum de rude. Petru Ionescu se temea să facă demersurile necesare de frica gurii târgului, însă o frică mai mare l-a făcut să treacă la fapte. Ionescu susţine că sufletul bătrânei i-a bântuit casa, cerându-i lui şi soţiei sale, noaptea, în vis, să o aducă acasă. Rămâne de văzut cine va pune mâna pe averea bătrânei
Sufletul rătăcit al bătrânei Maria Negoescu şi-a găsit, în sfârşit, liniştea. După cum arătam în materialele anterioare, săceleanca de 99 de ani a murit la sfârşitul lunii iunie, iar timp de trei luni a zăcut la morga Serviciului de Medicină Legală Braşov. În ciuda averii considerabile, puţinii moştenitori ai bătrânei n-au mişcat un deget să o înmormânteze creştineşte. În cele din urmă, Petru Ionescu (foto) (56 de ani), vecinul de vizavi de casa bătrânei, şi-a luat inima-n dinţi şi a recuperat cadavrul, plătind apoi cele necesare pentru înmormântare. Primăria Săcele a facilitat demersurile birocratice.
„Am fost la parchet, mi s-a dat dreptul de înmormântare. Apoi m-am dus şi l-am adus la Biserica din Satul lung, la casa rece. Aceste formalităţi au durat o zi întreagă. M-am dus la primărie şi nu mi-au putut da certificat de deces pentru că nu-s rudă de gradul I”, a declarat Petru Ionescu. În acest timp, familia lui Petru s-a pregătit de înmormântare. „I-am luat prosoape, am făcut colivă, am luat cola, vin şi tot, de toate ca să ne facem datoria creştinească!”, ne-a spus o rudă a bărbatului.
Le vorbea în somn
Actele necesare au fost gata într-o zi, deci nu tocmai birocraţia a ţinut cadavrul la morgă. Adevărata explicaţie pare paranormală: vecinul Ionescu şi-a făcut pomană de doamna Negoescu ca să nu mai fie… bântuit. „A trecut atâta timp şi, după cum ştiţi şi dvs., după 40