"Mai multi Val" s-au cristalizat in forul meu interior de-a lungul vremii. Exista un Val tinar, cinic si ferice, un Val matur, in plina ascensiune, si un Val uzat prematur de existenta. Fiecare dintre ei isi are enigma sa... Vietile oamenilor seamana cu niste arcuri care pleaca dintr-un punct, se rasucesc in aer, alcatuind mereu volute si spirale ce par a se invirti in loc, incit, privindu-le de la oaresicare departare, esti tentat sa crezi ca vor ramine invirtindu-se acolo pe vecie. Deodata, insa, arcurile se destind, spiralele se indeparteaza intre ele si sufletele, vibrind la unison cu tot ce e in jurul lor, se pierd in departari necunoscute. Ramine in urma lor un simplu sunet, un gol extrem de dureros, pe care memoria noastra incepe sa-l umple cu tot felul de imagini si amintiri, incercind astfel sa atenueze spaima pe care o resimtim instinctiv fata de propria noastra moarte...

Marturisesc ca mi-e nespus de greu sa scriu despre Val Condurache la trecut. Portretul pe care incerc sa i-l schitez e format din multe puncte de suspensie si semne de intrebare. S-a intimplat, cum se intimpla adesea in viata, ca destinele noastre sa se intretaie intr-o anumita curbura a existentei si apoi sa se desparta. O parte din evenimentele pe care le-am traversat impreuna, confesiunile pe care le-am facut intr-o imprejurare sau alta sau ideile pe care le-am dezbatut mi s-au sedimentat in memorie, altele s-au evaporat odata cu scurgerea inexorabila a timpului. Toate aceste imagini si trairi stratificate de-a lungul citorva decenii creeaza un contur, pe alocuri foarte clar, alteori mai sters, al unui om care a trait alaturi de noi: Val Condurache. Portretul lui, pornind de la aceste "sedimente", mi se releva doar pe portiuni, si acelea deformate de sentimentul de neputinta si nostalgie care ma cuprinde atunci cind ma gindesc la disparitia sa neasteptata. La drept vorbind, memoria