Alegerile pentru Parlamentul European au repre-zentat un examen atât pentru ideea unităţii europene în varianta UE, cât şi pentru clasa politică românească. Marele examinator, poporul român, i-a picat la acest

examen pe politicienii noştri şi a întors spatele Uniunii Europene. Doar 27,4% dintre români au considerat că merită să meargă şi să-şi voteze reprezentanţii în Parlamentul European. De fapt, în majoritatea cazurilor, votul a fost exercitat de membri de partid, de funcţionari sau de oamenii de afaceri din clientela de partid. Alături de ei au votat şi mercenarii din satele româneşti, ţăranii noştri decăzuţi, disperaţi de foame şi de frica de primar, aceşti nefericiţi care s-au lăsat mânjiţi de rahatul cu aromă europeană cu care activiştii de partid i-au ispitit plimbându-i cu maşina, microbuzul sau autocarul până la secţia de votare, să voteze „cum trebuie“ şi, eventual, de două ori.

„Succesurile“ româneşti ale scrutinului sunt reprezentate de un „mare tribun“, un „cavaleru’ luminii“ şi de „fata lui tăticu’“. Un extremist naţionalist, un fost oier ajuns afacerist anchetat penal şi o beizadea de fanariot au devenit triada europarlamentară „made in Romania“ cu care vom defila, în fundul gol, pe scena Parlamentului European. Însă, nu prezenţa în Europarlament a acestor

erori de istorie mă preocupă. Alegerile europarlamentare sunt importante prin mesajul pe care poporul român îl transmite clasei politice şi Uniunii Europene. Românii sunt sătui de politicieni, sunt sătui de minciunile, de hoţia, de netrebnicia lor. Politicienii români, părăsiţi de elec-torat, au ajuns să fie obligaţi să mimeze democraţia, dând şpagă alegătorilor sau obligând clientela politică să-i voteze. Procentul de abia 27,4%, cât reprezintă participarea românilor la scrutinul de duminică, şi mai ales moralitatea îndoielnică a multora dintre cei care au mers să voteze, pre