Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BERD: Romania, Letonia, Ungaria, Bulgaria si Serbia sunt vulnerabile la socurile crizei globale

Publicat in Ziarul Financiar, marți 2 octombrie 2007 ·

Agitatia de pe pietele financiare internationale va lovi si Europa de Est, aducand probleme economiilor celor mai vulnerabile si incetinind cresterea economica in Romania si in alte state din regiune, spune economistul-sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), citat in editia de ieri a cotidianului britanic Financial Times.

Romania face parte dintr-un grup de cinci state care sunt cele mai vulnerabile la socuri cauzate de criza globala, spune Erik Berglof, economistul-sef al BERD. Celelalte state din regiune, pasibile de aparitia unor probleme financiare, sunt Letonia, Ungaria, Bulgaria si Serbia.

"Suntem siguri ca aceasta criza a Vestului este una serioasa, care va dura ceva vreme, iar asta inseamna ca ea va avea cu siguranta un impact si asupra tarilor estice. Vor exista doua feluri de efecte: pe termen scurt vor aparea probleme de lichiditate, iar pe termen lung vor exista cresteri ale costului creditarii", a declarat Berglof.

Rezultatul va fi o incetinire a cresterii economice in Est, afirma reprezentantul BERD, din moment ce riscul va spori costul creditarii si va reduce nivelul cererii din economie.

Declaratiile sale vin la mai putin de o saptamana dupa cel mai recent raport al Bancii Mondiale (BM), care de asemenea atrage atentia ca exista anumite riscuri financiare pentru Romania si statele din zona.

Economistul-sef al BERD spune ca in aceste state este nevoie de o mai mare constientizare a riscului existent, iar aceasta ar putea aduce beneficii sub forma incetinirii usoare a cresterii bazate pe creditare.

"O usoara incetinire ar putea fi chiar benefica pentru aceste tari. Economiile acestora, mai ales in domeniul constructiilor si de real estate, au crescut rapid, poate prea rapid, atingand uneori preturi nesustenabile", afirma oficialul BERD.

Romania pare direct vizata de aceasta afirmatie, d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 37 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 50 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 2 ore
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 3 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°