Românii suspectaţi de Fisc că au avut mai multe venituri decât au declarat vor fi obligaţi să completeze o "declaraţie de patrimoniu şi venituri" tip la solicitarea Fiscului. Deşi prevederea este în vigoare de la începutul anului, abia acum Ministerul Finaţelor a stabilit forma documentului pe care trebuie să îl completeze persoanele fizice în cazul cărora s-a constat o diferenţă de cel puţin 50.000 de lei, respectiv 11.000 de euro, între veniturile realizate şi cele declarate. Cei vizaţi de Fisc trebuie să declare bunurile imobile şi mobile, inclusiv animalele pe care le deţin, conturile din bănci, datoriile şi poliţele de asigurare.
Spre exemplu, dacă un român care are un venit mediu lunar de 400 de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 4.800 anual, îşi cumpără cu banii jos un apartament de 45.000 de euro, acesta riscă să dea cu subsemnatul la Fisc pentru a justifica provenienţa banilor. În cazul în care se dovedeşte sursa veniturilor, procedura se opreşte.
"Este important de reţinut că nu toţi românii vor depune această declaraţie, ci doar persoanele care sunt supuse verificării fiscale", a declarat pentru gândul Andrei Ştefan, consilier al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
Cei care nu se vor conforma solicitării Fiscului riscă amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 50.000 de lei, se arată în Proiectul de Ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Persoanele vizate de aceste verificări fiscale ce pot duce la obligativitatea depunerii declaraţiei de patrimoniu sunt cetăţenii suspectaţi că nu şi-ar fi declarat toate veniturile şi implicit că au prejudiciat statul prin neplata unor taxe şi impozite.
Ce presupune verificarea fiscală
Persoanele care au făcut obiectul unei verificări mai ample din partea Fiscului au fost obligate şi în trecut să depună o astfel de declaraţie, nefiind