Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probe zdrobitoare împotriva lui Cioacă. A încercat să ascundă urmele de sânge dând cu glet peste ele. Sub parchet a fost găsită o pată de sânge de jumătate de metru

Publicat in Jurnalul, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Pe 9 octombrie 2007, la câteva săptămâni de la dispariţia în împrejurări suspecte a avocatei Elodia Ghinescu, am filmat în apartamentul în care ea a locuit împreună cu soţul ei, poliţistul Cristian Cioacă. Eram primii jurnalişti care intrau în acea locuinţă, după ce anchetatorii găsiseră, la percheziţii, urme de sânge. Probele erau încă, marcate cu markerul şi numerotate, pe uşa dormitorului, pe lada de zestre de pe hol, pe gresia şi pe faianţa din baie. Pe tocul uşii se vedea o dâră de sânge clară, continuă, urma unui deget.

Atenţi la ce era vizibil, preocupaţi să filmăm ceea ce devenise evident, am trecut pe lângă alte dovezi. Dovezile ce rămăseseră nedescoperite. Am filmat acel perete al dormitorului, iar el apare în imaginile video în toată splendoarea lui: având o altă culoare faţă de restul camerei, numai pe o porţiune, exact pe partea de pat unde dormea Elodia. Lângă perete era noptiera pe care avocata îşi ţinea sticluţele cu parfum (o parte din ele au fost găsite pe 8 octombrie 2007, aruncate într-o râpă de pe drumul Braşov-Râşnov; pe două s-a găsit sângele Elodiei), cărţile (câteva au fost găsite aruncate în râpă) iar alături, pe parchet, un teanc de reviste (în aceeaşi râpă au fost descoperite şi o parte dintre ele). Era evident că acea zonă a camerei fusese “curăţată”. Pentru că acolo se întâmplase un lucru murdar. Şi, ce era şi mai ciudat, pe peretele din imediata vecinătate nu exista nicio urmă de sânge. Niciuna la vedere.

A încercat să spele sângele

Pe 9 octombrie 2007, în timp ce Cristian Cioacă lua în râs urmele găsite până atunci de anchetatori, iar noi le înregistram cu camera de filmat, călcam pe parchetul sub care se ascundeau pete mari de sânge. Sângele avocatei dispărute. Mărimea acestor pete exclude varianta ca Elodia să mai fie în viaţă. Una dintre ele are o lungime de peste 50 de centimetri. Şi e chiar la baza pere

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum o ora
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum o ora
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 4 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 37 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 31 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°