Un eveniment important – nu ştiu cît de important, fiindcă trăim numai printre evenimente şi comunicate importante pentru ţară – a avut loc în viaţa noastră socială, politică, poliţienească, legislativă, chiar spirituală, pe scurt: cioclopedică; nu contează că evenimentul s-a petrecut pe un stadion de fotbal. De mult, fără exagerare şi fără efort în demonstraţie, fotbalul face parte din viaţa intimă a întregului popor, oricît ar fi acesta de sfîşiat între milioane de microbişti şi alte milioane de anti sau non; nu e cea mai groaznică sfîşiere, să nu ne aprindem.

Deci: în prima etapă a returului, pe controversata Arenă Naţională – magnifică şi nu prea – la meciul Dinamo-Gaz Metan, suporterii bucureşteni au elaborat şi arborat cîteva bannere împotriva Federaţiei şi a ştabilor ei. Ele scăpaseră forţelor de ordine, instalate la intrarea în stadion. Conform legii nr. 4 – numită pedestru „legea lui Mitică“ (nu-i voi jigni pe dilematici, explicîndu-le ce înseamnă Mitică în fotbalul nostru.) –, orice inscripţii violente, obscene, la adresa instituţiilor oficiale, erau interzise, atrăgînd amenzi dure şi sancţiuni penale. Cea mai „tare“ s-a dovedit a fi şi cea mai puţin violentă: „Mitică, la brutărie!“. De ce la brutărie nu se ştie; putea fi, la fel de bine, „Mitică la farmacie“ sau „la mercerie“ etc. După cum au explicat autorii ei, deloc nişte derbedei – cum i-a numit repede contestatul –, patru tineri domni, de-ajuns de intelectuali, era o ironie. Era o ironie care sugera ca Mitică să lase preşedinţia Ligii şi să se ducă undeva în producţie. Nu era nici obscenă, nici vulgară, nici cu „Jos!“, prin urmare nu intra printre rigorile legii; era ca în celebra replică a tinerelului Mircea Diaconu, în scheciul acela antic, cu Toma Caragiu: „Nu am găsit altă rimă“...

DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros