Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va arăta Rusia în 2024

Publicat in Adevarul, marți 12 iunie 2012 ·

Vladimir Putin va domina scena politică rusă până în 2024, dacă nu va exista un adversar puternic în 2018. El va fi însă forţat să propună obiective clare şi tangibile, deoarece în faţa sa va fi cea mai educată populaţie din lume.

Articol din ediţia nr. 28 a FP România (mai/ iunie 2012), din 21 mai la toate standurile de presă.

Distanţele reprezintă esenţa Rusiei – sau, amintindu-ne de păpuşile Matrioşka, prima dintre esenţele Rusiei, care se dezvăluie doar celui ce îşi poartă paşii dinspre Starîi Arbat spre Kitai Gorod sau călătoreşte cu trenul de la Peterburg la Vladivostok - şi sunt leitmotivul politicii interne a oricărui preşedinte al Rusiei în secolul XXI. Practic, nu se poate înţelege dimensiunea politică a nici unui şef de stat rus fără să se înţeleagă că, oricât de mult şi-ar dori să fie actor pe scena politică internaţională, el este întâi de toate conducătorul celei mai întinse ţări de pe glob.

Inventarea internetului şi a telefonului mobil au făcut ca distanţele să se micşoreze chiar şi în Rusia, iar legăturile dintre cetăţenii Rusiei şi cei ai altor state să se întărească. Reducând distanţele, au apărut mai multe perspective pentru orice persoană care are acces la un terminal internet şi vorbeşte o limbă străină, ceea ce, mutatis-mutandis, a fost cândva accesibil doar aristocraţiei. Pentru prima dată în istorie, aristocraţia – apoi nomenklatura - nu mai este singură în marele privilegiu de a călători, vedea, compara şi acţiona - ultimul verb, însă, numai individual.

Nici uniformizarea socială propusă de doctrina PCUS nu a putut fi completă şi a menţinut aristocraţia sub forma nomenklaturii. O mai mare omogenizare naţională s-a realizat după 1991 cu ajutorul telefonului mobil şi a internetului. Astăzi Odnoklassniki si Vkontakte au peste 60 milioane de utilizatori, iar numărul deţinătorilor de paşaport este de aproximativ 25 milioane. B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 31 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°