Ori de cite ori indraznesc a scrie (gingas, cum ma stiti) despre clerici, despre aspectul lor rubicond si fatarnic, devin in "forumul" gazetei tinta pamfletarilor piosi. Din fericire, ei sint tot mai putini. Din pacate, insa, pe masura ce dispar, pamfletarii devin tot mai virulenti, tot mai lipsiti de cenzura bunului simt. Pentru pios, a-ti injuria aproapele (pentru o opinie diferita) nu e un pacat strigator la cer. E un pacat de moarte, in schimb, sa fii logic si sa aduci in sprijinul afirmatiilor tale argumente. Daca aceasta e definitia pacatului, nu mai am, vai, nici o scapare… Dar despre ce fu vorba in articolul de simbata trecuta? Nici mai mult, dar nici mai putin decit despre filantropie in acceptiunea romanului. In spatiul nostru, al cuto-vlahilor, a face binele va sa zica, dupa traditie, a ridica biserici si catedrale, a organiza manastiri (ca, de-o pilda, manastirea de la Tanacu). Filantropul se vrea, asadar, intii de toate, ctitor. Dupa ce si-a asezat rubedeniile, el isi rezerva, prin construirea de edificii religioase, inca in viata fiind, un loc sub barba lui Mos Avram. Idealul existentei sale terestre e sa fie ingropat, ca episcopii, sub altar. Nimic de zis, e dreptul lui suveran sa-si cheltuiasca prisosul avutiei dupa cum il taie capul, e dreptul lui suveran sa-si aranjeze viitorul dupa obiceiul laudat, al voievozilor si logofetilor de altadata. E de remarcat insa altceva. Faptul ca acest model de caritate e, dupa parerea mea, perimat. Filantropul neamt ridica un spital sau un azil pentru bolnavii de Alzheimer. Englezul sau yankeul ii urmeaza exemplul. Peggy Guggenheim a lasat un celebru muzeu de arta. Avind de ales intre mintuirea proprie si diminuarea suferintei colective, filantropul din Occident o alege pe a doua. Filantropul roman o alege pe cea dintii. Nu e vorba oare de egoism? Ma tem ca da. Piosul care ma injura in englezeste pe "forumul" ziarul