Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF), organizat de Asociaţia Română de Film Independent, cu susţinerea Centrului Naţional al Cinematografiei, s-a încheiat vineri-seară, după peste o săptămână de proiecţii şi de evenimente speciale, printr-o fastuoasă Gală de Premiere, urmată de proiecţia celui mai “fierbinte” film al momentului, “Francesca”, în prezenţa regizorului Bobby Păunescu şi a distribuţiei peliculei.
La această primă ediţie, trofeul festivalului, denumit, cu specific local, Zimbrul de Aur, a fost decernat filmului american „The Messenger”, regizat de Oren Moverman, conform deciziei juriului de lungmetraj prezidat de celebra actriţă, originară din Iaşi, Anamaria Marinca. O poveste despre consecinţele războiului din Irak asupra americanilor obişnuiţi, „The Messenger” s-a bucurat de mare succes şi la Iaşi, după ce a mai primit, recent, distincţiile supreme ale unor festivaluri importante.
Alte premii importante ale Festivalului, anunţate la Gala prezentată de actorii Alexandra Sălceanu şi Daniel Lupu, au fost decernate vineri la Iaşi: cel mai bun scurtmetraj: “Fliegen/Fly” (Germania-Polonia, 2008), regia Piotr Lewandowski; cel mai bun film de animaţie: “Crew 54” (Bulgaria, 2008); cel mai bun scurtmetraj românesc: „Nunta lui Oli”, regia Tudor Jurgiu; premiul special al juriului pentru scurtmetraj: „Arafat and I”; premiul pentru cel mai bun lungmmetraj românesc: „Cea mai fericită fată din lume”, regia Radu Jude; cea mai bună regie: Carlos Cuaron, pentru filmul „Rudo y Cursi”.
În ce priveşte secţiunea de filme documentare, juriul prezidat de Laurenţiu Damian a evidenţiat următoarele pelicule: cel mai bun documentar: „Los Herederos (Moştenitorii)” (Mexic, 2008), regia Eugenio Polgovsky; premiul special al juriului: „Grozny Dreaming” (Elveţia, 2007). Studioul Sahiafilm a oferit un premiu special pentr