Există un om căruia România ar trebui să-i fie îndatorată moral pentru un gest cu o rezonanţă artistică tulburătoare: el a reuşit performanţa unică de a aduce în inima Parisului o casă maramureşeană. Aşa cum Brâncuşi a adus în inima Parisului, cu peste 90 de ani în urmă, motive sculpturale extrase din cerdacurile şi de pe porţile caselor din Gorj, aşa aduce şi Mircea Cantor un fragment de Românie, mai precis de Maramureş, la poalele Luvrului.

Ocazia i-a fost oferită de participarea sa la Târgul Internaţional de Artă Contemporană de la Paris, care i-a invitat pe câţiva dintre cei mai în vogă artişti contemporani să-şi expună operele nu numai la Grand Palais ci şi în grădina Tuileries, între Muzeul Luvru şi Place de la Concorde. Greu de găsit în lume un loc mai prestigios, mai încărcat de artă şi de istorie, pentru instalarea unei sculpturi sau a unei opere conceptuale. 21 de artişti de diverse naţionalităţi au aviut acest privilegiu, printre care şi tânărul artist român Mircea Cantor, deţinător al premiului "Marcel Duchamp" pe anul 2011, ceea ce înseamnă de fapt cel mai mare semn de recunoaştere pe care îl poate conferi breasla galeriştilor şi a colecţionarilor de artă contemporană.  Mircea Cantor mi-a mărturisit că nu i-a fost uşor să-şi convingă galeria (Yvon Lambert) să-l sprijine în această aventură. Până la urmă însă gestul său artistic a reuşit. Pentru că această casă maramureşeană din brad a devenit o metaforă cu o imensă forţă de sugestie în umbra celui mare mare muzeu din lume, alături de celebrul bulevard Rivoli, la doi paşi de unul dintre cele mai faimoase exemple de arhitectură hausmaniană (Baronul Haussmann a fost cel care a "modernizat" Parisul sub Napoleon al III-lea).

Am stat multă vreme, într-o superbă dimineaţă de toamnă pariziană, lângă această casă maramureşeană urmărind în special spectacolul celor care se apropiau de e