Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănăsescu: România nu este obligată să privatizeze integral marile companii de stat. Ce soluţie propune oficialulul Fondului

Publicat in Gandul, sâmbătă 7 mai 2011 ·

România nu este obligată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) să renunţe la pachetul majoritar de acţiuni deţinut la principalele companii care urmează să fie restructurate. Ele vor rămâne în proprietatea statului, după cum a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, citat de postul naţional de radio.

"Este limpede că în momentul de faţă aceste companii, cele mai importante dintre ele, vor rămâne ale statului român. Companiile-cheie din domeniul transporturilor, din domeniul energetic, vor rămâne companii în care statul va avea o acţiune majoritară", a declarat Tănăsescu.

La începutul anului, înainte de semnarea noului acord, FMI a cerut Guvernului României să privatizeze CFR Marfă şi Tarom.

Reprezentantul României la FMI a subliniat că, deşi companiile mari, strategice, trebuie să rămână în posesia statului român, ele au nevoie de bani pentru investiţii, bani care pot fi obţinuţi prin privatizarea lor, respectiv prin vânzarea de către stat a unui pachet minoritar, astfel încât statul să nu piardă controlul asupra lor şi să şi facă rost de banii necesari pentru investiţii. "Aceste companii au nevoie de investiţii, aceste companii au nevoie de resurse, de capital ca să poată să-şi îmbunătăţească activitatea, să poată să creeze, dacă vreţi, o eficienţă mai mare a lor", a declarat Tănăsescu.

România nu este obligată de Fondul Monetar Internaţional (FMI) să renunţe la pachetul majoritar de acţiuni deţinut la principalele companii care urmează să fie restructurate. Ele vor rămâne în proprietatea statului, după cum a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, citat de postul naţional de radio.

"Este limpede că în momentul de faţă aceste companii, cele mai importante dintre ele, vor rămâne ale statului român. Companiile-cheie din domeniul transporturilor, din domeniul energetic, vor rămâne companii în care statul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum o ora
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°