*Marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un tânăr de 28 de ani care transporta aproximativ 11 kilograme de sturion fără documente justificative · Cele 16 exemplare au ajuns în Dunăre
Marţi, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră de la Isaccea au identificat în zona de competenţă un tulcean în vârstă de 28 ani, care transporta, într-un sac de rafie, cantitatea de 10,7 kilograme peşte din specia sturion fără documente justificative.
„Deoarece cantitatea de peşte era în stare vie, poliţiştii de frontieră au redat mediului natural cele 16 bucăţi de sturion din specia cegă, în prezenţa unui reprezentant A.N.P.A. şi a unui martor asistent”, a declarant Marius Niculescu, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din mediul sălbatic precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, cu excepţia celor proveniţi din acvacultură pentru care se face dovada originii prin documente şi/sau marcaje justificative legale”.
*Marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un tânăr de 28 de ani care transporta aproximativ 11 kilograme de sturion fără documente justificative · Cele 16 exemplare au ajuns în Dunăre
Marţi, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră de la Isaccea au identificat în zona de competenţă un tulcean în vârstă de 28 ani, care transporta, într-un sac de rafie, cantitatea de 10,7 kilograme peşte din specia sturion fără documente justificative.
„Deoarece cantitatea de peşte era în stare vie, poliţiştii de frontieră au redat mediului natural cele 16 bucăţi de sturion din specia cegă, în prezenţa unui reprezentant A.N.P.A. şi a unui martor asistent”, a declarant Marius Niculescu, pu