Când se va scrieo istorie a Poliţiei Române de după 23 august 1944, aceasta va trebui să reliefeze în primul rând umilinţele, torturile şi puşcăriile de care au avut parte foştii poliţişti din partea unui regim care se intitula de „democraţie populară”, dar care a fost instalat prin fraudă şi crimă. Printre cei care au ajuns în gulagul poliţiştilor s-a numărat şi brăileanul Nae Arnăutu. Nae Arnăutu s-a născut în anul răscoalei de la 1907, la 20 mai, în oraşul Brăila, într-o familie de oameni simpli, cu şapte copii. Tatăl său, Spiru, îşi avea obârşia în satul de oieri Breţcu, din judeţul Covasna. Îşi luase lumea în cap din cauza prigoanei grofilor maghiari. Până la urmă, pe malul Dunării ajunsese muncitor la Fabrica de ciment, la vremea ei cea mai modernă din sud-estul Europei, fiind înfiinţată în anul 1887 de inginerul Ioan Cantacuzino. La naţionalizare, comuniştii au botezat-o „Stânca”, iar după 1989 noii capitalişti au falimentat-o. Mama lui Năică purta numele Preacuratei Fecioare, îşi avea originea în satul brăilean Cazasu şi ea a fost, de fapt, cea care a ţinut casa, aşa cum fac femeile noastre, eroine neştiute de nimeni[1]. La începuturi, poliţist în portul din Brăila Nae învăţase binişor, urmase şi două clase de liceu şi, după ce-a făcut armata, în 1931, la grăniceri, a aflat că la Chestura Poliţiei Oraşului Brăila se organizează un concurs pentru două posturi de gardieni publici: unul la chestură, celălalt la Comisariatului de Poliţie al Portului Brăila. Nae Arnăutu s-a înfăţişat la Camera de muncă brăileană, unde se aflau înscrişi aproape 300 de candidaţi. Era sănătos tun, provenea dintr-o familie cu greutăţi, avea peste 1,70 m înălţime, referinţe bune de la oştire, un scris frumos, aşa că a luat examenul. A preferat portul. Aici a lucrat între octombrie 1931 şi aprilie 1938. Trudă de poliţist, cu bune şi cu rele. Către muncă mergea civil, dar din 1938 a ve