Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe 9 iunie începe Bookfest 2010

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 mai 2010 ·

Salonul de carte Bookfest îşi deschide porţile între 9 şi 13 iunie în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti.

Organizat de Asociaţia Editorilor din România (AER) organizează, sub egida Federaţiei Editorilor din România, Bookfest a devenit una dintre manifestările culturale cele mai importante pentru legătura dintre scriitori şi cititori, la care accesul vizitatorilor rămâne liber.

AER a desemnat Spania ca ţară invitată a Salonului din acest an, cu intenţia de a lansa o tradiţie de prezenţă internaţională tot mai amplă în Pavilionul 13. Valoarea operelor literare şi artistice, numeroasele traduceri ale autorilor spanioli, clasici şi contemporani, publicate în România, dar şi ale autorilor români publicate tot mai mult în spaniolă sunt principalele argumente ale invitării Spaniei la această ediţie. Vor fi organizate diverse mese rotunde cu şase romancieri, doi dramaturgi şi doi traducători spanioli împreună cu colegii de breaslă români. Miercuri 9 iunie, seara, un recital spaniol de flamenco - chitară şi percuţie - deschide seria spectacolelor muzicale oferite publicului de artişti români. La vremea prânzului, joi şi vineri, Marian Râlea le povesteşte interactiv copiilor basme spaniole.

Bookfest 2010 se desfăşoară sub patronajul instituţional românesc al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Afacerilor Externe, Primăriei Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Federaţia Editorilor din Spania, are sprijinul Institutului Cervantes şi al Ambasadei Spaniei la Bucureşti, al Primăriilor Sectoarelor 1 şi 5, şi concursul Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, partenerii media confirmaţi până la această dată sunt România Liberă, Jurnalul Naţional şi Europa FM, iar colaboratori media sunt Zoom TV, 24Fun.

B

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 3 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 3 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum o ora
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 4 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°