În ultimii ani am observat că apar tot mai multe filme roz din categoria pe care aş numi-o, clasic, consolatoare. Este vorba de poveşti fantastice, difuzate de obicei între Crăciun şi Anul Nou, bazate pe efecte speciale, în care un om care moare într-un accident se întoarce pentru puţin timp pe Pămînt, ca să-şi termine treburile şi să-şi ia rămas-bun de la familie sau filme în care ai o discuţie etică cu îngerul tău păzitor şi devii bun sau filme în care te întîlneşti cu Moş Crăciun. O categorie înrudită sînt filmele pe care le-aş numi, freudian, compensatorii: oameni care redevin, miraculos, cu 25 de ani mai tineri sau puşti care gustă cîtva timp deliciile vieţii adulte, crescînd, într-o noapte, cît alţii în zece, sau inşi transformaţi în cîini cu grai etc. Toate aceste istorii au o latură moralizatoare, ca basmele, şi personajele lor îşi fac de cap în toate lumile posibile. Am imaginat şi eu un astfel de film şi tare m-aş bucura (pentru că vorbim de posibil) să-l văd cîndva realizat. Eroul nostru sau eroina, cum doriţi, are un dar aparte: vede sufletul omului, (aşa cum se spune că unii văd aura), vede "interiorul" lui întrupat într-o figurină umană, asemenea unei păpuşi vii. Această păpuşă e ca umbra, veşnic prezentă şi se vede numai într-o anumită lumină. Problema e că figurina-suflet nu seamănă mai deloc cu omul care o poartă. De aici o serie de efecte comice (filmul meu ar fi o comedie): ai vedea vedete hollywoodiene sclipitoare, cu nişte pocitanii de păpuşi cocoşate sau cîte un "marginal" ridicol şi ponosit purtînd pe umăr o păpuşă frumoasă ca un Apollo. Mărimile acestor suflete ar varia, de asemenea, de la pitic la uriaş. Ca filmul să nu fie prea schematic, poanta finală ar fi ca eroul/eroina să descopere că există şi oameni care sînt identici cu păpuşa sufletului lor sau şi mai bine, oameni care, cu timpul, ajung "să-şi semene", să-şi pună în acord int