Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constatin Nita: Nu am studiat impactul, dar ordonanta privind amanarea sprijinului pentru energia regenerabila va duce la o scadere a facturii cu 10%

Publicat in HotNews, joi 23 mai 2013 ·

Dupa aproape doua luni de dezbatere publica, proiectul de Ordonanta de Urgenta privind reducerea temporara a schemei de sprijin pentru energia regenerabila va ajunge pe masa Guvernului in forma initiala, fara modificari semnificative. "Se amana acordarea unui certificat pentru eolian, doua pentru energia solara si unul pentru hidro. Cele trei categorii vor intra in cosul ANRE si vor fi scoase de acolo peste trei ani de zile", a declarat ministrul delegat pentru energie Constantin Nita, in cadrul Bucharest Forum Energy. Practic, se amana acordarea unui numar de certificate verzi pana pe 1 ianuarie 2017, urmand sa fie recuperate de beneficiari dupa aceasta data. Nita sustine ca de la 1 iulie cand vor intra in vigoare noile prevederi, factura la consumatorul casnic se va reduce cu 10%. "Nu am studiat impactul, dar scaderea va fi de aproximativ 10%", a adaugat ministrul.

"Ordonanta a fost agreata de Comisia Europeana, va intra saptamana viitoare in Guvern. Mai sunt cateva detalii tehnice de rezolvat in aceste zile, apoi va fi propusa Guvernului spre aprobare", a mai spus Nita.

Departamentul pentru Energie a supus dezbaterii publice, la inceputul lunii aprilie, un proiect de ordonanta care modifica legea 220/2008 privind sustinerea si promovarea energiei din resurse regenerabile. In urma modificarii, va fi amanata acordarea unei parti din certificatele verzi timp de trei ani si jumatate, pana la 1 ianuarie 2017. In aceasta perioada, va fi acordat un singur certificat verde din doua pentru centralele eoliene, doua certificate verzi din trei pentru hidrocentrale noi, cu puteri instalate de cel mult 10 MW, si patru certificate din sase pentru centralele solare. Toate acestea se acorda pentru fiecare MWh produs si livrat. Restul, adica 1 certificat pemtru eolian, unul pentru energia hidro si doua pentru energia solara, ajunge intr-un cos si va fi acordat

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°