O clujeancă a plătit anul trecut online două facturi de gaz şi a aflat cu stupoare, acum câteva zile, că este totuşi datoare. Florentina Vancea a achitat pe e-facturi.ro, în iulie 2010, contravaloarea a două facturi emise de E.On Gaz, de 150 de lei. A primit confirmarea plăţii, dar a figurat datoare, până zilele trecute.
Plăţile efectuate online către diverşi furnizori de utilităţi le dau uneori bătăi de cap cetăţenilor care evită să stea la ghişee. Este şi cazul Florentinei Vancea (34 de ani), din Cluj-Napoca. „Am cumpărat un apartament anul trecut, în Zorilor. Fostul proprietar ne-a lăsat bani să achităm facturile din urmă. Pentru că nu aveam timp să stau ore în şir pe la ghişee, am ales să plătesc online, prin www.e-facturi.ro", explică femeia.
După efectuarea plăţii, aceasta a primit şi o confirmare prin e-mail, potrivit căreia tranzacţia a decurs fără probleme. „Pe site-ul prin care am făcut plata nu am găsit niciun număr de telefon unde aş fi putut reclama. Pentru a transcrie apartamentul, am mai plătit o dată, acum câteva zile, la ghişeul E.On Gaz, cu penalităţi", a spus Florentina Vancea. Femeia a renunţat să sesizeze Protecţia Consumatorilor. „Să stau ore în şir pe la ghişee, fără a se rezolva ceva? Am copil mic, nu-mi permit să pierd vremea! Oricum, sunt convinsă că nu-mi voi recupera banii", a adăugat Florentina Vancea.
Lanţul slăbiciunilor
Potrivit directorului general al www.e-facturi.ro, Sebastian Doroftei, de-a lungul celor cinci ani de când se ocupă cu tranzacţii online au apărut probleme sporadice, legate de lipsa confirmării plăţii în registrele furnizorilor. „Există anumite companii în ale căror registre cei care ar trebui să opereze plăţile făcute nu fac asta. Cu un e-mail trimis către noi se rezolvă, trimitem ordinul de plată, cu care clienţii noştri se pot prezenta la furnizori pentru a demonstra plata",